Mica... infinitate de gânduri

Ce mă mai enervează

2012-01-13T20:38:00.001+02:00

Cred că de mai bine de o săptămână tot promit un nou articol, dar de fiecare dată când am vrut să scriu parcă nu am avut cuvintele la mine. So here we go.

Sunt multe lucruri care mă enervează pe lumea asta, mai ales prostia şi ştiţi asta. Însă nu neapărat despre prostie aş vrea să vorbesc acum. Vă mai aduceţi aminte de articolul în care vă povesteam despre inteligentul care mă sunt cu număr privat la ora 5 dimineaţa astă vară?

Ei, tot de anonimi mă plafonez acum, doar că de aceia care dau comentarii pe siteuri/bloguri sub acest pseudonim. Înainte să-mi fac blogul, mi-am făcut temele şi i-am citit articolele lui Zoso despre erorile comune în blogosfera românească (sunt 5 părţi). Cu siguranţă şi la mine mai sunt erori, nu contest, dar îmi aduc aminte că într-unul din articolele sale spunea să nu blocăm comentariile anonimilor: riscăm să pierdem jumătate dintre cititori, ceea ce este un alt lucru adevărat. Problema e că de la o vreme tot primesc mesaje la articolele mele comentarii de la no-name-uri.

Mă enervează ideea de ,,anonim"!

Nu m-ar deranja să vă semnaţi cu ,,Floarea", ,,Vasile" sau ,,Chioru' ", dar când primesc mesaje de la 4-5 persoane diferite sub acelaşi pseudonim de ,,Anonim" deja mi se taie cheful să mai citesc ceea ce îmi transmite indiferent că e de bine sau de rău.

Sunt curioasa: când cunoaşteţi o persoană nouă îi spuneţi ,,Bună! Eu sunt Anonim! Încântat!"?

Într-o altă ordine de idei, toată lumea a înnebunit cu ,,Pleacă!" de la Vunk şi Antonia. E deja stresant să vezi piesa asta la toată lumea pe facebook. Acum stau şi mă întreb de ce este promovată melodia aceasta abia acum pentru că nu are nimic deosebit faţă de varianta originală interpretată de Tina Geru în 2009 la preselecţiile pentru Eurovision. Sau vă incomoda strofa în limba rusă?

În orice caz, ruşine celor care o promovează abia acum. Ce-i drept, Antonia dă mai bine pe sticlă şi are figură mai comercială, iar Vunk... au încercat şi ei să iasă din întuneric cu penibilitatea de ,,Artificii pe tavan". N-au avut succes atunci. Norocul lor cu fanii Antoniei.

Şi să vă spun una şi mai tare? Coverul pe care l-a făcut Inna pe una dintre ultimele melodii ale Laurei Stoica - ,,Mai frumoasă". Ei, ce ziceţi?Şi mai frumos era că multe păsărici s-au declarat îndrăgostite de chestia asta. Mi s-a făcut silă. Nu ştiu dacă v-am auzit de prea multe ori pe cineva ascultând-o pe Laura Stoica.

Nu am decât 18 GB de muzică în laptop: şi mai veche, şi mai nouă, iar slavă Domnului, influenţe de bine în materie de muzică tot am şi am avut. Dar de la Laura Stoica la Inna e cale lunga şi mămăligă multă de mâncat (pentru Inna!).

Ştiţi cum e, fiecare e lăsat cu ceva de acolo de sus. Inna e bună pe segmentul ei de clubăreală, dar atât!

În schimb noi, muritorii de rând, riscăm să cădem în penibil şi să mâncăm... exact ce facem la baie daca ne luăm mereu cu turma. Judecaţi-mă! Alţii mă vor înţelege. Acum mă duc să ma pregătesc. E ultima zi de vineri, înainte de al doilea semestru :D.

Un sfârşit de săptâmână frumos!

Greu!

2011-12-21T22:00:00.002+02:00

Parcă mi-e şi frică să scriu, parcă mi-e şi ruşine de voi, cei care îmi citiţi frecvent blogul. Îmi amintesc de momentul în care dirigu' (aka profu' de română) îmi spunea că şi-a scris cartea în câţiva ani pentru că i se întâmpla să îşi piardă inspiraţia pentru luni întregi.
Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Mi-am pierdut inspiraţia şi răbdarea de pe la începutul lunii noiembrie, lună pe care am început-o prost şi care probabil şi-a lăsat amprenta profund asupra mea. Şi cum nimic nu e întâmplător, necazul s-a întâmplat tot într-o zi de 5, zi pe care o credeam norocoasă odată. Până la un moment dat! Dar când m-am deşteptat, am realizat că toate nefericirile mele se învârteau în jurul acestei cifre. Şi când credeam că s-au terminat, am fost lovită, de data aceasta, nu de răutăţile şi impertinenţele celor din jur, ci de însăşi viaţa care mai are şi un final, iar până la al nostru trebuie să asistăm la finalul celor dragi.
A durat ceva până să reuşesc să îmi adun din nou gândurile, atenţia, concentrarea spre a reveni aici. Am încercat să scriu. N-am putut. Totul era un eşec. Dar deşi nu mă declar fană a Bibliei, cred că cineva are grijă de fiecare, iar mie mi-a scos în cale organizarea unui eveniment care mi-a distras atenţia, m-a ţinut ocupată, mi-a adus facturi mai mari la telefon, m-a adus pe mine la capătul răbdării câteodată, dar a venit şi cu multă satisfacţie sufletească văzând că a ieşit foarte bine.
Evenimentul cu pricina a avut loc duminică şi s-a desfăşurat sub arhicunoscutul nume de bal al bobocilor. Şi chiar dacă pare o ,,frecţie", adevărul este că ascunde o muncă migăloasă. După o lună şi jumătate de alergătură, rodul muncii noastre (căci am fost opt care ne-am ocupat de ,,tam-tam"), conform celor care au participat, s-a ridicat la nivelul aştepărilor. Ne bucurăm că v-a plăcut şi nici nu ne putem ascunde mândria că totul a ieşit aşa cum ne-am dorit.
Pe de altă parte, oboseala acumulată, nopţile cu câteva ore dormite (ăştia mai din generaţia alor mei care îmi citiţi articolul, uitaţi că am scris rândul acesta când mai treceţi pe la noi:D) au început să-şi spună cuvântul şi să mă facă să tânjesc după mult dorita vacanţă. Acum la o aruncătură de băţ de ea (că doar formalităţile se mai execută săptâmâna asta, adică medii, note în carnete, numărat de absenţe la nivel de clasă etc, etc.), parcă încep să respir uşurată. A fost cel mai nenorocit semestru de când sunt eu elevă. Mulţumim, celor care modifică sistemul de învăţământ după cum visează noaptea! Şi ca să vezi, ei au timp să viseze. Unii nu au de dormit. Acum 2-3 ani mi se părea că îmi ajunge o zi ca să fac tot ce îmi propun. De ceva timp parcă nu îmi mai ajung cele 24 de ore ale zilei. Îmi asum vinovăţia că am şi darul de a mă încărca şi de a încerca să le fac pe toate la un nivel ridicat, dar fără să răzbaţi nu vei ajunge niciodata acolo unde îţi doreşti.
Şi totuşi, viaţa are frumuseţile ei. E frumos să ştii că el te înţelege atunci când trebuie să vorbeşti de trei ori cu aceeaşi persoană ca să te asiguri că ajunge intact mesajul, că apar situaţii în care trebuie sa îi spui ,,ştii trebuie să fug în locul X urgent" exact când vă e lumea mai dragă sau că trebuie să răspunzi la telefon de zece ori când ieşiţi împreună. Şi mai frumos este că nu te judecă pentru asta şi nici nu vede vreo concurentă în tine. Ba din contră, e mândru ca iese la braţ cu o persoană căreia îi place să fie remarcată prin munca depusă.
Dar acum mi-e tare dor de cărţile de pe marginea patului, de dimineţile în care sunt trezită de lumina de afară şi nu de ceasul de la telefon şi de blogul meu. Un singur lucru mi-l doresc din adâncul sufletului că tot vin sărbătorile: încercaţi să nu vă mai prăpădiţi smsurile amintindu-vă ,,cu ocazia sfintei îndopare a maţului" că exist. Nu am nevoie să mă călăuzească lumina sărbătorilor de iarnă tot anul următor sau eventual până la Paşte că apoi schimbăm subiectul smsurilor. Dacă vă e dor de mine sunaţi-mă în oricare zi din an, dar nu vă înghesuiţi cu mesaje copiate de pe net. Prefer un telefon scurt, nu acelaşi mesaj clişeic dat la toata agenda de contacte.
Aşadar, ne mai vedem cât de curând pe aici la poveşti şi baliverne! Până atunci spor la curăţenie şi sărbători fericite, tuturor!

Efemer

2011-10-23T23:37:00.003+03:00

Zilele trecute, în căutarea unor nimicuri printr-un dulap pe care îl deschid mai rar, m-am lovit de nişte plicuri pe care, probabil, le-am ţinut cu gândul că peste ani voi suspina când voi redescoperi ceea ce ascund. Aşa că nu am stat pe gânduri şi am recitit aceleaşi rânduri pe care le-am mai citit odată, cândva. Erau nişte felicitări care se terminau în aceeaşi sintagmă pe care toţi o folosim: ,,a ta prietenă/a ta colegă de bancă/a ta vecină (etc.) care nu te va uita niciodată". Citind acele rânduri şi declaraţii de prietenie veşnică am realizat cât de mincinoşi suntem fără sa vrem. Mi-am pus întrebarea: cu câţi dintre cei care mi-au scris acum câţiva ani aceste fraze mai păstrez legătura? Câţi dintre noi chiar nu ne uităm vechii prieteni?
Ulterior m-am întâlnit cu una dintre profele din generală, care, într-un timp foarte scurt şi-a lăsat amprenta destul de mult asupra mea. Azi nu mai dă note. Azi nu mai modelează alte suflete. Sistemul a dezamăgit-o şi s-a orientat spre alt domeniu. Deşi locuim în acelaşi cartier, ne întâlnim foarte rar. Şi despre ce poţi vorbi când te reîntâlneşti cu o persoană, respectiv profesoară, pe care nu ai mai văzut-o de mult? - ,,Ce mai face X-ulescu? Dar Ionescu? A... îmi amintesc ziua în care l-am pus să copieze caietul de 25 de ori". În momentul acela mi-am dat seama că din 24 câţi eram în clasă, cu 5-6 mai ţin legătura.
,,Ne-am împrăştiat, am întâlnit lume nouă, cercuri de prieteni noi. Puţini dintre noi ne mai intersectăm." - i-am spus eu.
Acum mă mint că nu îmi voi uita colegii de liceu, că voi păstra legătura cu toţi, că mă voi întâlni cu ei şi după terminarea clasei a XII-a. Însă totul este efemer, iar dintre toţi doar 2-3 îmi vor rămâne aproape. Unii poate vor pleca din ţară, alţii poate îşi vor schimba numerele de telefon sau adresele de e-mail.
Stau şi bifez în memorie toate persoanele care mi-au promis că îmi vor fi fraţi, surori, mame, taţi, câţi mi-au spus că nu îşi doresc să renunţe la prietenia noastră şi totuşi, cu sau fără voinţa lor au făcut-o, câţi au dispărut subit din viaţa mea fără vreun ,,adio". Stau şi îmi aduc aminte că şi eu le-am promis prietenie eternă multora, că indiferent de ce va fi, vom păstra legătura, dar ale vieţii valuri şi adieri m-au purtat în alte direcţii. Nu am să îi uit niciodată, sunt sigură de asta, însă stau şi mă întreb: ce ne împiedică să ne regăsim? Cotidianul, priorităţile, problemele, lenea?
De cele mai multe ori regret că ne îndepărtăm fără vreun motiv anume unii de ceilalţi. Îmi revin în minte multe amintiri şi în zadar încerc să le redau viaţă. Aşa că nu pot decât să privesc spre viitor cu promisiunea că îi voi păstra în suflet mereu pe toţi cei care mi-au fost alături odată chiar dacă nu îi voi mai suna prea des sau ne vom mai întâlni doar ocazional pe stradă.
Azi am simţit că vreau să vă transmit ceva. Azi mi-au alunecat degetele pe tastatură fără să se împiedice. Azi am scris cu sufletul. Şi dacă voi aţi găsit reţeta prin care vă puteţi păstra alături toţi prietenii pentru totdeauna, împărtăşiţi-o şi cu mine. Aici timpul m-a învins şi simt că şi pe voi.
Efemer.
Efemer este totul: viaţa, clipele de fericire, de tristeţe... noi!

Culori

2011-10-02T14:39:00.001+03:00

Şi am o mie de gânduri
Bătute de o mie de vânturi.
Şi se plimbă-n lung şi-n lat
În jurul unui suflet însetat
De culori vii,
De curcubeie mii!

Monoton.
Aşa e cerul acum
Şi caut un viu ton
Să mi-l coloreze precum
O făcea soarele odat'
Pe strada ce-am uitat s-o mai străbat.

Cuvinte multe mă-nconjoară,
Mă dezarmează şi mă-ndeamnă
Să-mi iau singură culorile
Şi să-mi colorez eu clipele
În tonuri de fericire
De apă şi foc duse spre împlinire.

Incomprehensiune

2011-09-09T17:33:00.001+03:00

Nu ştiu cum simţiţi voi acest început de toamnă, dar eu cu siguranţă mă simt ca la o aruncătură de băţ de ,,Start". Însă nu v-aş putea spune cu certitudine dacă şi ce am terminat sau ce sunt pe cale să încep. Şi totuşi, dacă stau şi adun, scad şi apoi împart îmi dau seama că s-a dus vacanţa, dar nu o spun cu nostalgie pentru că a venit vremea să mai fac şi altceva. Apoi mai realizez că odată ce toamna a bătut la uşă, am schimbat romanele poliţiste pe unele mai siropoase şi am început să reduc uşor-uşor plimbările înlocuindu-le cu obligaţii care necesită drumuri şi nervi.
Începutul de toamnă mereu m-a pus pe gânduri.
Aseară, stând de vorbă, cu una dintre cele mai vechi şi bune prietene ale mele, mi-am amintit de vremea când jucam ,,elasticul" şi ,,şotronul" în faţa blocului, de vremea când nu eram nevoită să înţeleg problemele celor mari şi nici să simt răutatea celor din jur. Până la urmă ludicul şi puerilitatea sunt înţelese din plin atunci când inocenţa ochilor dau de gol copilul din tine.
Azi nu mai sunt atât de copil, iar în fiecare zi sunt din ce în ce mai puţin copil. Volens, nolens toţi trecem prin aceste etape, însă uneori sunt invidioasă pe copilul de altădată, pe fericirea simplă, dar imensă pe care o simţea pentru orice lucru mărunt, pentru un zâmbet sau pentru o vorbă frumoasă. Azi mă străduiesc să înţeleg faptele nejustificate ale celor din jur, ale unei lumi paralelipipedice ce îşi arată în fiecare zi o altă faţă.
În ciuda acestor lucruri, sunt curioasă în fiecare moment ce va urma mâine şi chiar dacă am clipe în care tânjesc după frumuseţea amintirilor de altădată, frumuseţe redată chiar de unicitatea lor, voi primi mereu viitorul inevitabil cu braţele deschise, cu dorinţa de a-l descoperi.
Toamna aceasta cred că m-a luat pe nepregătite, cu gândurile încă în dezordine din vara ce tocmai a trecut. Acum încep să fac ordine, dar găsesc printre vrafurile de cugetări goluri de neînţeles ale căror locuri natale nu se află la mine, ci la cei care le-au uitat şi s-au uitat pe ei înşişi prin mintea mea. Sau poate că eu i-am uitat pe ei acolo:). Am început să arunc golurile şi să fac spaţiu pentru că ,,timpul nu iartă. Cu fiecare clipă în copilul acesta candid se tot aprinde conştiinţa, flacără palidă şi rece, dar care veştejeşte şi usucă. " (Garabet Ibrăileanu).
Cer, vânt şi linişte. Atât îmi doresc pentru moment.

Şi poate că într-o zi mi se va face dor.:)

Jeg!

2011-08-24T23:12:00.001+03:00

M-am reîntors în Bucureşti după mai bine de două săptămâni de stat pe litoralul românesc şi v-aş putea spune că am avut parte de o vară a contrastelor. Pe cât de încântată am venit din Bulgaria, atât de de dezamăgită am venit de pe malul românesc al Mării Negre. Ca şi anul trecut m-am tot vânturat prin câteva locaţii de pe litoral. Anul acesta am bântuit prin celebra Mamaie, Constanţa şi.... Costineşti - staţiunea tineretului. Mamaia, da, într-adevăr, e cea mai răsărită dintre staţiuni, doar e crema cremelor. Constanţa... este un oraş destul de curat, lucru pe care deja îl ştiam, însă uitându-mă la oameni şi, în general pe stradă, tind să cred că nivelul de trai al locuitorilor este destul de ridicat. Ceea ce e explicabil până la urmă, dar asta e o discuţie adiacentă. Dezamăgirea mare vine din mega-hiper-gica-tera staţiunea tineretului - Costineşti. Da, nu v-aş putea minţi, îmi place atmosfera de acolo (doar e vârsta, am timp să mă jelesc pentru că mă doare capul din cauza muzicii, dar mai trebuie sa treacă ceva vreme până atunci.). Din câte am înţeles (şi văzut) a fost cea mai aglomerată staţiune de pe litoral. Şi chiar aşa e, aveai nevoie de multă răbdare şi îndemânare pentru a ajunge la malul apei. Cearceafurile şi prosoapele erau aproape lipite. Dar nu asta e paguba. Buba vine abia acum: după ce se ridica marea de oameni de pe plajă, rămânea în urmă marea de gunoi. Păi, nesimţitule, tu, ăla care îşi aruncă gunoiul pe unde vede cu ochii, e greu să îţi mişti fundul până la coş? Staţiunea tineretului! Atunci pot să spun clar că mulţi dintre cei ca mine, (+/- câţiva ani) suferă de o lene acută şi de o nesimţire incurabilă. Şi nu vorbesc de o părticică de plajă, vorbesc de absolut întreaga plajă. Iar cum exemple mai găsesc, vă împărtăşesc că încercam (şi în final reuşeam!) să pun pleoapă peste pleoapă în fiecare noapte lângă Discoteca Ring, al cărei playlist îl învăţasem pe de rost (dacă era 00:53 - urma cu siguranţă It's my life de la Bon Jovi). În fiecare dimineaţă, întâmplarea făcea ca eu să trec pe lângă Ring. Ei, dragii mei, dacă până acum aţi crezut că sunt eu nebună, să nu vă mire faptul că absolut peste tot în discotecă vedeai gunoaie. Eu înţeleg că unora cărora li se plimbă hormonii de sus până jos şi invers li se întâmplă să intre în transă şi să îi apuce mâncărimile când văd două pupeze, respectiv un mândru bâţâindu-se pe lângă ei/ele, dar chiar aşa de le cad toate din mână? Este pur şi simplu nepăsare.
Sincer, nu îmi plac frazele ca ,,eu de ce să pun osul dacă celalalt nu pune?". Observ că mulţi aşteaptă schimbări, dar ei ce fac? Pute pământul sub picioarele lor. Orice schimbare pleacă în primul rând de la ego, doar că mulţi se uită la cer şi aşteapă minunea. Aşteptaţi, fraţilor, până v-o pica cerul în cap!
,,Bucureştiul e un oraş mizerabil, plin de gunoi!" - strigă unii. Dar, tu, strigătorule la cer, îţi arunci, mă, şerveţelul pe care îţi suflii nasul la coş? Ce să mai vorbesc de... reciclare selectivă! Cred că aş cere prea mult.
Au bube şi cei care ne conduc, dar noi nu suntem în stare să ne schimbăm proastele obiceiuri (na, că v-am folosit şi pluralul modestiei!). Iar dacă vreunul dintre voi se simte şi îi arde scaunul sub fund să mă întrebe dacă eu mă deplasez până la coşul de gunoi, vă răspund eu de pe acum că din punctul ăsta de vedere nu am să mă fac niciodată de râs.
După cum ziceam şi mai sus, orice schimbare pe care ţi-o doreşti pleacă de la tine. Fii tu cel care face primul pas spre un viitor mai bun şi nu aştepta minunea pentru că ţine doar trei zile. :)
Iertaţi-mi agresivitatea şi duritatea cuvintelor, dar ceea ce văd în jurul meu mă intrigă din ce în ce mai mult. Indiferenţa şi nesimţirea dor. Păcat că nu pe cei care dau dovadă de ele.

P.S.: Vezi marea (de gunoaie) după marea (de oameni). Concurs: cine numără cele mai multe sticle şi cutii de bere, primeşte ca premiu un suc natural de portocale! :D

2 ani de Mica infinitate de gânduri

2011-08-18T10:00:00.005+03:00

Una şi cu una fac două. Azi vă spun cu mândrie că se împlinesc doi ani de când mă ocup cu băgatul în seamă pe aici. V-am uns sufletele, v-am intrigat, v-am amuzat şi voi continua atât cât mă vor ţine degetele. (Pentru că îmi place!).
Tot cu mândrie vă spun că am reuşit să atrag atenţia unui public format din persoane de toate vârstele. Aşa că nu reuşesc decât să înţeleg că nu am scris în zadar ce am scris, că mica mea infinitate de gânduri a fost înţeleasă şi apreciată.
Vă mulţumesc pentru comentarii, pentru laude, pentru criticile constructive şi pentru aprecierile de pe facebook, iar eu promit solemn (încep cu demagogia) că voi rămâne pe aceeaşi linie de plutire astfel încât să vă determin să doriţi de fiecare dată să îmi citiţi şi următorul articol. Şi cui nu îi place să dea ,,x", nu am cum să fiu pe placul tuturor.
Vă aştept în continuare la deserturi cu vorbe şi gânduri!

P.S.: V-am scris cu briza în suflet şi cu nisipul între degetele. Valurile mă aşteaptă aşa că eu îmi iau zborul! Va doresc o zi frumoasă!

Leapşa

2011-08-02T00:03:00.001+03:00

Lucia mi-a aruncat mingea într-un joc de leapşa. Ia sa vedem ce iese:

Answer to every question with one hell of a song!

1. Are you a male or female?

Girls just wanna have fun - Cindy Lauper

2. Describe Yourself.

Forever young - Alphaville

3. How do you feel?

I don't wanna talk about it - Rod Stewart

4. Describe where you currently live.

Wild world - Mr. Big

5. If you could go anywhere, where would you go?

Stranger in Moscow - Michael Jackson

6. Your favorite form of transportation:

Get outta my dream, get into my car - Billy Ocean

7. Your best friend?

Super girl - Reamonn

8. You and your best friend are:
Fight 'till dying - Sunrise Avenue

9. What’s the weather like?

Summer love - David Tavare

10. Favorite time of day:

Buona sera - Mauro

11. If your life was a TV show what would it be called?

Oops up - Snap (Live at the Royal Albert Hall!!!)

12. What is life to you?

Chance - Modern Talking

13. Your relationship:

Me, myself and I - Beyonce

14. Your fear:

People are people - Sistem

15. What is the best advice you have to give?

Heal the world - Michael Jackson

16. Thought for the day

Dear life - Anthony Hamilton

17. My motto:

Nothing's impossible - Depeche Mode

Pasez la rându-mi mingea lui Cristi şi lui Horia.
This is it! :)

Măi, tată...

2011-07-25T00:07:00.001+03:00

Parampampampam... bine v-am regăsit! După `lupte seculare care au durat o săptămână`, în sfârşit am timp şi reuşesc să vă scriu. Şi poate în felul acesta nu voi mai fi nevoită să spun aceeaşi poveste la nesfârşit sau să înroşesc telefonul cu toţi doritorii care vor să o asculte.

În urmă cu o lună vă împărtăşeam aici durerile şi frustrările mele de elevă în sistemul de învăţământ românesc. Tot atunci ziceam că vă voi prezenta imaginea elevului (atenţie: elev; nu cel care se preface elev) în afara graniţelor şi că nici nu mă voi întoarce cu un gust amar în ţară. Mi-am reprezentat liceul în care învăţ (trebuie amintit că până la urmă cei de acolo mi-au dat `şutul`), organizaţia cu care colaborează, şi anume Agenda 21, dar şi ţara (deşteaptă-te, române..) într-un training internaţional în Bulgaria pe probleme de ecologie şi dezvoltare durabilă, făcând parte dintr-o trupă de şase... fete. Şi culmea: cinci din şase eram eleve. Ajunse la destinaţie, am constatat că dintre toţi participanţii (veniţi din alte şase ţări din Europa + un cetăţean american) noi eram cele mai copiliţe (cu excepţia liderului nostru, bineînteles :D)... restul având deja facultăţi terminate sau aproape terminate. Însă, nu a fost asta o piedică în procesul nostru de adaptare, partea frumoasă începând abia acum. După prima zi, în care tot timpul a fost dedicat pentru a ne cunoaşte între noi, am constatat uşor cu mândrie că engleza noastră era cu mult peste nivelul celorlaţi. Lucru recunoscut de foarte mulţi dintre ei, subliniat şi foarte mult scos în evidenţă. Şi de ce să nu spun şi eu? Într-adevăr nu aveam concurenţă la capitolul acesta.

Ba mai mult, am fost admirate de toată lumea pentru dedicarea în toate proiectele sau cerinţele care trebuiau duse la bun sfârşit. Şi nu numai dedicare, dar în general toate activităţile în care erau implicate româncele şi în care se cerea să îţi pui la bătaie IQ-ul, ieşeau de nota 10. Am început prin a ne prezenta organizaţia printr-un simplu desen, am continuat prin a prezenta ştiri eco aşa cum le prezintă Esca, ne-am reprezentat ţara în seara cu specific internaţional într-un stil de zile mari, am pus în scenă situaţii din realitatea imediată privind animelele protejate prin lege, în care subsemnata s-a pus în pielea lor, iar lista poate continua. Rezultate? Eu cred că mult mai mult decât satisfăcătoare. Nu am cules invidie, ci admiraţie. Nu am cules priviri ciudate, ci prieteni noi. Nu am cules uşi închise, ci colaborări pe viitor. Pe scurt: am reuşit să schimbăm puţin (cred eu) imaginea pe care patria noastră o are în afara graniţelor. Trist, foarte trist este faptul că adevărata valoare ne-a fost văzută în afara graniţelor şi nu acasă, în România. Până la urmă, ăsta este unul dintre motivele pentru care toate vârfurile pleacă de aici. Însă, în ciuda durerilor mele provocate de sistemul românesc, m-am simţit pentru prima oară cu adevărat mândră că vin din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Practic, toată mândria mea am cules-o din rezultatele a ceea ce lăsam în urma mea, iar faptul că am pus un umăr la schimbarea unei imagini deteriorate şi umbrite a ţării noastre, ţară în care toate se mişcă încet, parcă îmi dă un elan şi mă face să cred că într-o zi, nu ştiu care, una foarte îndepărtată, ceva se va schimba şi aici.

Personal, v-aş putea spune că am avut parte de o ieşire din Bucureşti ideală, parcă făcută pentru sufletul meu. Pe lângă activităţi, am muşcat din timpul liber profitând de piscină sau de... tanananam... terenul de baschet. Mi-am testat pasiunea şi anume graiul rusesc încă de dinainte să ajung la destinaţie, dar şi pe parcursul celorlalte zile şi tare a mai crescut sufletul în mine. Am respirat aer curat, am avut zile însorite (unele poate chiar prea însorite) şi am legat prietenii cu oameni din alte colţuri ale lumii. În schimb, ca un plus pentru tărâmurile lui Hristo Botev şi un minus pentru meleagurile lui Cuza, trebuie să vă spun că da, bulgarii într-adevăr au păduri, într-adevăr se plantează în continuare (am plantat şi eu copacul meu:D) şi într-adevăr nu se prea defrişează. Ei bine, noi ar trebui să ne oprim din defrişat şi apoi să ne gândim şi la plantat. Dar cum balanţa trebuie echilibrată, vă spun sincer că Bucureştiul nostru este superb pe lângă Sofia, care sincer, mi se pare că are un aspect trist. M-am speriat exact din momentul în care am păşit în gară. Plus că la noi, bordurile ca bordurile, dar pe bulevardele mari nu mai găsim gropane care să ne zgâlţâie maşinile la fiecare 10 metri. Acolo, încă se practică acest sport. Iar din punct de vedere al atracţiilor turistice, România, în comparaţie cu Bulgaria, are mult mai multe locuri care trebuie văzute. Doar să investim în turism. :)

Ei, dragii babei, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. Mi-am vărsat bucuriile şi ofurile, iar acum fiecare după cugetările lui... eu am fost, am văzut, v-am povestit. Şi da, pronosticul meu, cum că nu mă voi întoarce cu un gust amar, a trecut de la stadiul de ipoteză la cel de concluzie.

Pe final vin cu vorbele mamei care m-a tot văzut dezamăgită că m-am întors acasă: ,,Ai văzut? A fost de ajuns să pleci o dată ca să îţi doreşti să nu te mai întorci!".
Şi nu era vorba de locul în sine, ci de oamenii pe care i-am cunoscut. :)

Cum am ajuns să te iubesc
Nici până azi nu ştiu,
Cum fac de vreau să mă feresc
Şi tot la tine viu ?

Tu, Românie, tu!

Bine, pa!

2011-07-07T22:25:00.001+03:00

Bagaj? - bifat
Procură? - bifat
Asigurare? - bifat
Pălărie? :D - bifat
Aparatul foto? - bifat

Ce mai trebuie să am la purtător?

A, da! BILETUL!
Mâine mă urc în trenul menit să mă rupă pentru o vreme de Bucureşti. Îmi las acasă problemele, gândurile neplăcute, rolele şi mă duc să-mi încarc bateriile cu veselie, bună dispoziţie, să mă relaxez şi să uit pentru o perioadă de termenul ,,rutină". Dacă am timp, loc şi dispoziţie voi ţipa că sunt teafără şi nevătămată pe facebook.

Să ne regăsim sănătoşi la poveşti!

до свидания!

Alo! Alo???

2011-07-03T22:53:00.001+03:00

În ciuda monotoniei din ultimele zile, poate doar cu câteva momente mai răsărite, se pare că ies în cale subiecte care cer a fi tastate. Uşor amuzată dar în acelaşi timp şi iritată, promiteam astăzi pe facebook un nou articol. Şi uite-l cum iese sprinten şi voios abia de la cuptor scos.
După o noapte destul de ciudată, în care tind să cred că am cam dormit iepureşte, mă trezesc uşor posomorâtă şi-mi spun: ,,Iar e frig şi plouă!". Primul instinct, ca de obiciei, a fost să pun mâna pe telefon să văd cât e ceasul. Mirată văd că cineva şi-a amintit brusc de mine pe la ora 5 dimineaţa. Nici găinile cred că nu erau treze la ora aceea. Ţin să vă precizez că mai am tendinţa să las telefonul pe vibraţii noaptea. Şi bine fac! Câteodată îl aud, câteodată nu. Însă, ce m-a iritat şi, după, amuzat a fost faptul că personajul în culpă a ţinut neapărat să nu-şi dezvăluie numărul de telefon şi m-a apelat cu privat. Acum stau şi mă gândesc eu, ca o muritoare de rând ce sunt, duşmani nu prea am şi nici fani prea înfocaţi. Iar chiar dacă a fost o întâmplare şi persoana respectivă nu a vrut să mă sune pe mine greşind numărul, cu ce scop poate suna cineva la ora 5 dimineaţa cu număr ascuns? Să mă ameninţe cu paloşul? Uite că încă sunt vie, în faţa tastaturii, dar nici motive nu am oferit nimănui pentru astfel de intenţii. Să mi se facă declaraţii de dragoste? Prea ca-n basme.
Nu sunt absurdă, dar pur şi simplu nu văd rostul unui astfel de apel. Înţeleg că sunt persoane pe lumea asta care din motive de securitate au numărul privat, dar nu cred că se regăsesc în cercul de oameni prin care mă învârt şi eu. Şi da, accept să primesc un telefon la orice oră din zi şi din noapte atunci când un prieten are vreo urgenţă, însă dacă este urgenţă nu ai timp să tastezi #31#. Şi atunci stau şi mă întreb, editurile de cărţi de glume nu au mai scos ediţii noi? Că pe astea cu sunatul la ore tâmpite cu număr ascuns le-am fumat de la 12-13 ani.
Oricum, şi chiar dacă îl auzeam, tot nu răspundeam. Ai ceva urgent să-mi spui? Atunci nu ai nevoie să mă suni cu număr ascuns. Iar prin absurd, dacă reţeaua era sărită sau dereglată şi era un accident faptul că mie îmi apărea că sunt apelată cu privat, cel care m-a căutat suna până când înnebunea şi mă trezea şi pe mine în final.
Dar dacă n-ai cu cine, n-ai şi asta este! Viteji se dau mulţi în lume, puţini îşi arată faţa, iar glumiţele proaste nici că le-am înghiţit vreodată şi nici nu le voi ~~hali~~ înghiţi cândva.
Nu îmi stă în caracter să nu răspund la telefon, iar dacă cumva se întâmplă să nu o fac, ori nu l-am auzit sunând, ori sunt cu treaba şi îţi dau reject urmând ca eu să te contactez imediat ce văd apelul, respectiv îmi termin treaba. Doar să ai pe cine să contactezi înapoi!
Aşa că dragii mei amatori ai comportamentului mucalit, mai bine treceţi la rezolvat integrame decât să vă irosiţi neuronii încercând să vă daţi cocoşi unii pe lângă ceilalţi. Iar eu, îmi văd de treabă şi închid ochii atunci când realizez că v-ar prinde bine încă o tură pe la grădiniţă.
Acum, mă întorc la cartea care mă aşteaptă pe marginea patului pâna mă va fura somnul, în speranţa că mă voi rupe de un cotidian ce mă lasă rece aproape în fiecare zi. O noapte liniştită tuturor!

Dincolo de sticlă

2011-06-30T00:12:00.002+03:00

Eiii... uite că a venit şi vacanţa pe care, sincer, mi-o doream cum nu mi-am mai dorit niciodată oricare altă vacanţă. Pe bune! Nu cred ca am mai spus asta vreodată. Îmi era dor să îmi pot petrece timpul aşa cum vreau eu, să nu existe vreun prof care să îmi mai pună vreun proiect sau vreun eveniment în cârcă de pe-o zi pe alta şi să nu mai mănânc la ora 8 seara când ajungeam de la şcoală. Şi uite că toate s-au aşezat aşa cum îmi doream: mi-am reorganizat priorităţile, le-am adunat şi suma este egală cu tot ce mi-a lipsit din toamnă până în prezent. Doar că, bineînţeles, tot găsesc nod în papură pe undeva. Altfel nu se poate.
Acum că am ceva mai mult timp liber decât aveam în timpul şcolii, inevitabilul s-a produs! Din nou m-am întâlnit cu televizorul şi tare m-am mai speriat. Mde, la ce să te uiţi când pui masa de călcat în sufragerie? (că am şi ~~apucături~~ obiceiuri de genul şi tare-s mândră!) La pereţi? Într-adevăr la haine şi la fier să nu te arzi, dar parcă tot trebuie să te cârâie ceva pe creieri (cel puţin aşa e la mine). Dai pe posturile de muzică, jumătate de oră, o oră, dar la un moment dat ţi se ia. Şi schimbi. Muţi postul tv, şi iar îl muţi, şi iar, şi iar... ce vezi?
1. Fund, silicoane, Moni, Zăvoranu la puterea a doua
2. Politică, Boc, Grecia, FMI
3. Violuri, jafuri, ,,Tânăr şi neliniştit"
Mai cauţi, mai cauţi şi după lupte seculare.... daaaaa! Îl găseşti: Investigation Discovery - sau orice altceva din gama Discovery, dar eu pe ăsta îl prefer.
Nu sunt contra TV, sunt contra prostie. Pun pariu că mai mult de 70% din populaţie nu trece de primele 10 canale de televiziune - adică exact cele mai periculoase. Prefer să ies, să mă plimb, să fac mişcare, să citesc o carte, să scriu, aici, pe blog câte-n lună şi-n stele şi pot să trăiesc şi fără televizor. Ba mai mult, surse de informare sunt destule aşa că nici un om paralel cu lumea nu mă consider.
În timpul şcolii nici nu aveam timp să mă întorc cu privirea spre TV, acum că am, îmi doresc să îl ocolesc şi să cred că îmi iese în cale doar la un meci deosebit, un film care într-adevăr merită văzut sau orice altceva de o mare importanţă. Mi se pare că timpul trece atât de repede încât nu reuşesc să fac tot ceea ce îmi propun. Dar să mai pierd şi orele în faţa televizorului?
Vorba lui Creangă - ,,nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc" la cât de preţioasă este fiecare clipă parcă simt că ceva nu mă lasă să o pierd fără să o fructific. Pe sistemul: ne uitam la TV, dar la ceva mai interesant decât... aşa cum zice Badea, silicoane. Şi poate sunt ciudată în ochii voştri, dar consider că viaţa trebuie să ştii să ţi-o faci frumoasă. Urâtul ne invadează într-o mare măsură şi din media, iar noi, influenţaţi de o cameră, un crainic şi două microfoane ajungem să ne degradăm chiar modul de a trăi. E păcat să uiţi să trăieşti. Eu voi continua să privesc viaţa cu ochii mei, iar dacă nu îmi înţelegeţi mesajul nu mă judecaţi, dar nici ochelari de vedere pentru îndreptarea viziunilor nu există.

Priveşte, gândeşte şi analizează(-te)!

Valorile - spre care orizonturi?

2011-06-11T16:35:00.001+03:00

M-am gândit ceva timp dacă e ok să scriu postul acesta acum sau dacă ar trebui să aştept măcar până ies din sistemul de învăţământ preuniversitar. Am ales să-l scriu acum pentru că tot aceleaşi lucruri le-aş spune şi peste 2 ani, poate chiar mai acre decat în momentul de faţă.

Am avut ocazia, în special de când am intrat la liceu, să cunosc foarte mulţi adolescenţi care aduc cinste. (Cui? Nu ştiu pentru că nimeni nu îi scoate în faţă şi nimeni nu îi vede) - şi nu mă refer la situaţia notelor din catalog, ci la mult mai mult decât atât. Le împărtăşesc experienţa (mini)burselor, olimpiadelor, naţionalelor, weeeknd-urilor petrecute în băncile liceului, nedreptăţilor celor care nu dau doi bani pe orele de muncă în plus pe care le depun, iar lista ar putea continua la nesfârşit şi câteodată ajung să mă întreb dacă se mai merită.

Se mai merită să îţi prăpădeşti timpul liber pentru olimpiadele în urma cărora rămâi cu o hârtie pe care scrie "diplomă"- şi aia obţinând-o foarte greu? Se mai merită să înveţi sau să citeşti şi să te preocupi de X materie când de fapt lucrurile sunt aranjate cu mult înainte? Se mai merită să aduni performanţe pe care oricum nimeni nu ţi le arată, de care se bucură părinţii, bunicii şi însuşi tu - mânuitor de pixuri şi cuvinte? Se mai merită?

Intelectualitatea spune "nu înveţi decât pentru tine, nu pentru altcineva.". Ok, prietene, învăţ pentru mine, dar nu mă exploata la nesfârşit ca şi cum aş fi un aparat de înmagazinat informaţie, iar tu să culegi laurii. Buba din sistemul nostru, sau una dintre ele mai bine zis, este aceea că absolut toată paleta de materii se studiază mult prea aprofundat şi pur şi simplu, ca elev, ajungi să căpiezi.

Atunci de ce vă mai miră că toată masa de valori pleacă spre facultăţile din străinate? De ce vă miră că mulţi lasă totul în urmă şi se duc să îşi construiască un viitor afară? De ce vă mai miră că populaţia României îmbătrâneşte? Sistem de învăţământ - n-avem. Sistem sanitar - la pământ. Economie - de joasă speţă. Inflaţie - peste măsură. Îmi spunea o profă mai acum o săptămână: ,,Cine-i deştept pleacă cu prima ocazie de aici.". În ciuda frustrărilor şi dezgustului pe care le posed pentru multe lucruri care se întâmplă aici, i-am spus că m-aş simţi ca o egoistă, egocentrică şi tot ce mai începe cu ,,ego" ca să las în urmă şi să uit de mâna aia de oameni care m-a format şi mă formează în continuare. Răspunsul a fost simplu, prompt: ,,Aşa am gândit şi eu. Atunci!".

Într-adevăr avem potenţial, ba chiar foarte mult, dar hai să nu ne batem joc de el pentru că tot în dezavantajul nostru cade. De fapt problema trebuie pusă în alt mod: aveţi potenţialul, nu vă jucaţi voi cu el! Şi da, sunt de acord cu faptul că suntem capabili, o mână dintre noi, să schimbăm imaginea dezastrului în ochii celor din afara graniţelor.

În altă ordine de idei, mai am câteva zile şi închei socotelile cu clasa a X-a, un an şcolar, care din punctul meu de vedere m-a obosit şi efectiv mi-a făcut lehamite faţă de foarte multe lucruri. Pe de altă parte, m-a resposabilizat şi m-a determinat să iau taurul de coarne atunci când a trebuit să o fac, să mă impun, dar să şi ascult.

Poveşti care mă lasă rece din aceast domeniu, cel al învăţatului în sistemul românesc, am multe. Din motive subiective, promit că le voi relata la sfârşitul liceului, când detaliile pe care va trebui să le menţionez nu vor mai putea fi considerate laude, dar în iulie cu siguranţă am să vă împărtăşesc modul în care elevul român este văzut în afara graniţelor. Şi pun pariu că nu am să mă întorc cu un gust amar. De ce spun asta şi alte detalii adiacente rămân la păstrare pentru momentul cu pricina.

Şi cum nu am apucat să vă urez până acum, vă doresc o vară frumoasă tuturor! În orice caz, că va fi caniculă şi că vor fi temperaturi de peste 40 de grade, ne vom reîntâlni aici la pălăvrăgeli, gânduri şi opinii.

Ambiguu

2011-05-31T22:21:00.003+03:00

Clipe dragi i se-nvârt în minte
Şi-o lume-ntreagă se-ntoarce
Cu susul-n jos, cu mii de cuvinte
Cu al căror tâlc nu se poate deprinde.

Şi-o lună, un cer, un soare
Dispar şi nimic nu mai răsare,
Iar timpul se opreşte-n loc
Deşi ticăitul vag se mai aude,
Căci sunetul şi ale lui unde
Încă nu au ars în 'cel foc
Al uitării de vise, de gânduri
De emoţii ce fost-au
Surprinse în primele rânduri.

Gol, pustiu şi întuneric - un nimic!
Se agită într-o horă lină,
Iar mâna aruncă aste cuvinte-ntr-un plic
Al cărui destinatar e-ntr-o lume fără lumină,
Într-un haos absolut
Şi-un adânc necunoscut.

Zâmbete şi secunde infinite se-ndepărtează,
Cu viteza luminii se duc în trecutul de nepătruns
Şi-o minte izolată visează
Cu ochii deschişi la un prezent de neatins.

Ca să avem ce povesti

2011-05-28T01:00:00.002+03:00

Vineri, 27 mai 2011, ora 18:35, Piaţa Romană, Bucureşti.
Aglomeraţie, lume agitată, eu şi colega încântate că am găsit în sfârşit o patiserie (aia de lângă ASE). Traversăm cu paşi repezi înapoi spre direcţia Universitate. La fix începea piesa. Cum păşesc pe trotuar, chiar pe colţul cu florăriile îmi iese în cale el - cel care de azi încolo trebuia să îmi călăuzească drumul, să mă facă top-modelă şi eu să nu miros a apă de colonie de fiţe ci să put a bani. Hai să... nu zău?

,,Bună ziua! Ştiţi facem un casting pentru shootinguri foto, reclame pentru haine de firmă ca X, Y, Z, parfumuri şi produse cosmetice. " - zice personajul în culpă şi îmi întinde un pliant aproape mototolit.

(Ei na? Dar la hârtie igienică nu faci reclamă... cocoşel?)

,,Bun, şi?" - îi zic eu celui care trebuia să mă ţină de acum încolo sub lumina reflectoarelor.
,,Păi ce vârstă aveţi în primul rând?" - testează impresarul terenul.
,,17!" - se pripeşte colega.
,,A păi bun, (Numai bune, prospături! Le prostim repede.) nu trebuie decât să ne lăsaţi numele, prenumele, un număr de telefon şi eventual... să ne spuneţi ce înălţime aveţi." - zice cocoşul întinzând mâna şi îşi spune chiar şi numele - ce onoare pe capul meu!

(I-auzi? Dar măsura de la sutien nu te interesează? Dragul mamei, tu!)

,,Mulţumim, dar nu ne interesează un astfel de casting!" - i-o tai deja iritată.
,,Păi de ce nu? V-aţi putea lansa. Uitaţi, haideţi să vorbiţi cu colega mea. Vă poate lămuri." - şi îmi arată cu mâna spre scara blocului.

(Prietene, chiar mă crezi dobitoacă?)

Şi mai iritată de insistenţele lui îi spun: ,,Domeniul nu ne atrage! O zi bună!"
Văzând că n-are cu cine: ,,Am înţeles. Mă scuzaţi pentru că v-am reţinut."

Înţeleg că mutra mă de gol că sunt mai copilă, dar când mă uit în oglindă nu văd să scrie ,,proastă" pe fruntea mea. A naibii să fie de scară, că numai acolo nu îmi dădea lămuriri. Mă întreb câtă prostime înghite gogoşile de genul şi mai ales ~~cu ce arome~~ câte zburdalnice păşesc în scările viitorului. Şi când mă gândesc ce ocazie am ratat, o adevărată carieră, nu?
Dar mde, ştiţi vorba aia: lăutare, cântă la altă masă! - cam aşa şi cu noul meu înger păzitor. Păcat că i se cam clătina aura...
Lăsând evenimentul la o parte, seara s-a terminat aşa alături de colege şi tare bine ne-am mai simţit - umor cum rar mai întâlneşti. Acum, mă îndrept uşor către pernă căci brusc mi s-a făcut foarte dor de ea! Vă doresc un sfârşit de săptămână superb!

Cu ce mă mai ocup

2011-05-21T00:51:00.001+03:00

Cu teze, cu proiecte şi cu îndatoriri. Ieri (le-)am vorbit despre drepturi. Ale copilului - adică ale lor, ale mele, ale celor care încă n-au dreptul să pună ştampila pe hârtia decisivă pentru 5 ani. Chestionarele spun că a prins bine, iar participarea lor mă convinge că nu am petrecut timpul în zadar alături de ei - o clasă de boboci care m-a uimit. Iată ce a ieşit:

Mă reîntorc zilele următoare cu o postare nouă. Până atunci vă urez un weekend cât mai frumos!

Pentru că sunt pro mişcare

2011-04-30T15:35:00.001+03:00

Iată-mă din nou: eu, măsuţa şi tastele. A trecut vacanţa şi am fost o putoare de nedescris nescriind absolut nimic, dar m-am întors acum cu poveşti noi, gânduri, vorbe şi amintiri. Pe scurt: ~~d-ale mele~~ prospături.

Ca să încep cum se cuvine va trebui să vă împărtăşesc cum timpul îmi este mâncat de şcoală mai mult de 5/7 zile pe săptămână (punând la socoteală şi ziua de duminică în care ajung tot prin sălile liceului). Şi când spun că îmi este mâncat, păi chiar este având în vedere că de când sunt în liceu învăţ după-amiaza ajungând acasă numai la 7-8 seara. Lucky me că din toamnă intru pe program de dimineaţă şi se va schimba treaba. Însă care e problema cu orele astea după-amiaza? Păi vă zic eu: în afară de şcoală şi acasă altceva nu mai ştii. În afară de stat pe scaun şi la şcoală şi acasă iar nu ştii altceva. Şi uite aşa... ajungem o generaţie de cocoşaţi, graşi, viitori stâlpi ai societăţii de susţinere a grăsimii. Nu că nu am putea ajunge aşa şi având un alt program, însă chinul ăsta de care mă voi descotorosi în curând (adică plecat la şcoală ora 12, venit acasă ora 19, respectiv 20) îi împiedică pe unii să îşi mişte fundul făcând sport mai des.

În vacanţa ce tocmai a luat sfârşit am luat taurul de coarne, am plimbat rolele de le-a luat ~~naiba~~ scârţâitul, mi-am luat picioarele în spinare şi am început a alerga bucla, am scos mingea de baschet de la naftalină şi am furat bicicleta copilului că doar o singură soră are. Shortly, am stat mai mult pe coclauri. Şi nu îmi pare rău. Pentru că sunt pro mişcare. Et aussi anti fumat (şi nu spun asta doar pentru că daddy îmi citeşte blogul - Hey, Pinky! - dar chiar aşa e). Bineînţeles că mi-a fost dat să văd multe în tot acest timp. Nu că nu aş vedea în general, dar uneori te tot saturi să vezi atâta ignoranţă şi prostie.

Se făcea că era trecut de ora 20, băieţii de cartier ieşeau la agăţat iar eu tocmai ce aterizam acasă după o tură de alergat. Şi uite aşa în drumul meu, ce mă întâlnesc cu o cunoştinţă pe care nu o puteam ocoli fără să o întreb două vorbe. Întâmplarea face ca toată scena să se petreacă în faţa unui magazin mergăreţ (alea pe care le vedem la fiecare colţ de stradă, dorindu-se a se intitula băcănii, dar de fapt găsim de toate acolo - n-am să dau nume, nu fac reclamă). Nu ştiu cum se face că de nicăieri apare una dintre exemplarele cu care împart sexul feminin, dar care nu ştie că şi ea face asta cu mine (din câte am văzut). Scoate 2-3 lei din portofel, se duce spre magazinul mergăreţ şi se întoarce mulţumită cu o cutie de ~~cancer~~ suc. Probabil era deshidratată săraca la cât s-a chinuit să treacă strada. Poate v-aţi dat seama unde bat. Femei/fete plinuţe am mai văzut, şi nici eu nu mă încadrez în rândul scobitorilor, dar unele ori sunt scuzate de vârsta înaintată, de naşteri la activ, de joburi etc. Ei bine, exemplarul în culpă nu era scuzat de absolut nimic şi nici vreo diferenţă de vârstă mai mare de doi ani nu era între noi, însă era şocant de... nici nu aş putea să îi găsesc ~~epitetul~~ adjectivul. Adică cum? Mai bine facem nănăul mare decât să renunţăm la punga de seminţe din faţa blocului. Generaţiile zilelor noastre nu mai visează să ajungă prinţese, ele vor să devină bombe sexy. Păcat că ajung atât de bombe încat acoperă cuvântul ,,sexy". Continuaţi să băgaţi fast food şi să staţi în fund 25/24. Viitorul sună bine nu?
Şi nu vorbesc din perspectiva unui om care doar stă pe scaun şi se mai ocupă cu băgatul în seamă din când în când pe aici. Doar că ţip că n-am timp de mai multă mişcare şi stat în aer liber (bine că vine vacanţa!) pe când alţii stau în casă, pe feisbuc şi pe mess, lăsând să treacă timpul aiurea şi să se adune colăceii. În fine, până la vacanţă, am să mă mulţumesc cu mersul pe jos sau pe role la şcoală ori la o buclă-două în weekend şi cu ora de sport a domnului Beuran în care încerc să îmi corup colegele la baschet.
Şi mai e ceva... dacă tot stai, măcar stai cu folos. Pune naibii mâna pe o carte că nu te muşcă.Cum era aia? Minte sănătoasă în corp sănătos. Câţi dintre noi suntem atât de sănătoşi?

P.S. Nu fac discriminare pentru că ea ucide vise, însă susţin mişcarea (atât a rotiţelor din cap cât şi a corpului), detest lenea şi îi admir pe cei care iau în considerare şi modul ăsta de a-şi petrece timpul... făcând sport.

Noapte

2011-04-15T21:55:00.001+03:00

Noapte,
Izvor de inspiraţie,
Glas lăuntric
Cu întrebări,
Cu gânduri,
Cu vorbe de duh
Se aşterne printre rânduri.

Noapte
Cu chip de bărbat
Adesea pierdut
Printre stele şi lumi,
Printre sori şi culori,
Se naşte din ziuă
Printre versuri stihii.

Noapte
Cu dorinţe deşarte,
Cu felinare stinse
Şi multe ţigări aprinse
Îmbracă lent bulevardul
Cu haine închise
Şi milioane de vise.

Greşeli

2011-03-20T23:42:00.001+02:00

Nu am o vârstă înaintată şi nici nu mă pot lăuda cu prea multă experienţă de viaţă, iar până voi intra în lume cu adevărat mai am de mâncat mămăligă. Adun succese, care poate mi se vor părea infime peste câţiva ani. Poate chiar mă voi întreba cum de puteam numi "succese" acele lucruri . Nu ştiu ce va fi şi cum va fi, însă aceste lucruri mă motivează şi mă fac să cred că nu voi trece nici ca o fantomă prin societatea în care trăiesc.
Mă intrigă lumea în care trăiesc aproximativ 25/24h (adică trece de limita posibilului) şi în acelaşi timp realizez că fac parte din ea.
De ce mă intrigă? - din simplul fapt că din greşeli se nasc greşeli, iar în loc să dispară, tot apar exact aşa cum se divid celulele. Însă, de ce/de unde apar aceste greşeli? Din cauza noastră (adică populaţia în general) că le acceptăm? Sau sunt cauze la nivel mai înalt? Dezbateri se fac multe, gurile trăncănesc la infinit şi ştiţi cum e vorba 'ceea: verba volant scripta manent.
Greşeli am făcut şi eu la puţinii ani ai mei, unele chiar catastrofale în opinia mea, chiar dacă în ochii celor din jurul meu sunt bune de trecut cu vederea. Poate se datorează şi exigenţei imense faţă de propriu "eu". Din cele mai multe, după ce am adunat regretele, am învăţat. Şi nu, nu îmi e ruşine să recunosc faptul că am greşit pentru că perfecţiune nu există.
Însă greşeli facem în fiecare zi chiar fără să ne dăm seama pentru că sunt lucruri care ni se par banale tuturor. Îmi amintesc şi acum, cum cu un an în urmă, mi s-a scos în evidenţă că nu protejez mediul în care trăiesc doar mergând cu mijlocul de transport şi că greşesc făcând asta. Hai să fim serioşi! Acum câţi dintre noi nu ii mulţumesc lui Dumnezeu că există linia tramvaiului 41? Cei care nu au nevoie de ea, bineînţeles!
Spuneam într-un eseu la şcoală ca omul nu se schimbă ci se adaptează, ba chiar am demonstrat ajutându-mă de psihologie. Ei bine, să merg cu tramvaiul nu mă face să mă simt vinovată de faptul că evoluăm şi că bineînţeles trebuie să ne adaptăm evoluţiei, tehnologic vorbind! Însă faptul că ne adaptăm şi cedăm uşor în faţa unor realităţi impertinente este o greşeală!
Mi s-a spus să fug, să termin liceul şi să plec unde văd cu ochii. Mi s-a spus că o pot face şi că şi alţii au facut-o. Spre ce anume m-aş îndrepta? Spre o lume mai bună? Şi dacă da, din care punct de vedere?
,,Lumea bună" - greu de definit!
Greşim. Şi nu numai pentru că suntem oameni (aud expresia asta aproape zilnic). Greşim spre a învăţa, dar oare cât vom mai rămâne repetenţi ?

Şi s-a mai dus un sezon de patinat

2011-03-13T00:09:00.002+02:00

Vremea şi-a luat straie de primăvara, iar razele soarelui ne-au ochit şi ne-au cam ţintit. Am râs, ne-am distrat, am cântat, dar mâine este ultima zi în care putem patina la Patinoarul Drumul Taberei . A venit timpul să ne luăm ,,la revedere" de la patinat până la toamnă.

Încă o iarnă s-a dus şi sincer am impresia că parcă ieri am venit la deschiderea sezonului încântată că în sfârşit mi s-au mai înveselit zilele mohorâte şi răcoroase.

Cu acest prilej, aş vrea să-i mulţumesc echipei de la patinoar pentru abonamentul acordat, abonament pe care am să-l păstrez şi am să-l pun alături de cele mai frumoase amintiri ale mele. (Trebuia să fiu filmată în momentul în care am citit e-mailul care îmi dădea de veste că sunt câştigătoare!). Încă o dată, mulţumesc!
Ca în fiecare an, mi se va părea foarte ciudat (cel puţin pentru o perioadă) să trec pe lângă patinoar de fiecare dată când am să vin de la şcoală şi să nu aud absolut nimic (nici muzică, nici regulament, nici pe Marcelino), însă ne adaptăm!
Să ne revedem sănătoşi, în aceeaşi formulă, în cel de-al şaptelea sezon!

P.S.: Bucla Drumul Taberei, păzea că ne întoarcem! Ori ne faceţi loc, ori... pătează!

Jos pălăria! :)

Lucruri mărunte

2011-03-09T01:04:00.001+02:00

... care îmi fac zilele acestea ciudate să mai răsară. Aşa aş putea descrie agitata mea viaţă din ultimele săptămâni.
Ajung să scriu pe blog din ce în ce mai rar din cauza acestui timp ce aleargă prea repede şi mă aleargă şi pe mine după el, dar şi din cauza dispoziţiei, care, sinceră să fiu nu e ideală pentru a vă scrie.
Aşadar...

8 martie. Ora 7:28
"Ohhh... până la 8 mai e ceva". Îmi pun perna pe faţă şi parcă-parcă dau să adorm în speranţa că minutele vor avea 80 de secunde şi voi mai lenevi în pat.

Ora 7.39
Soneria, voci şi foşnete trec pe sub uşă. Să fie Moş Crăciun?

Ora 7.41
"Intraţi, intraţi peste ea! Du-te, Cristi, şi trezeşte-o!" - spune singura voce pe care o am ca ceas deşteptător când alarma de la telefon şomează.
Deschid ochii puţin, atât cât să nu bată lumina prea tare. Un surâs de copil mă izbeşte şi îmi aduce zâmbetul pe buze. Imi şopteşte "La mulţi ani!" şi îmi oferă prima floricică a acestui 8 martie.
"Fugi şi tu, Radu, şi pup-o!" - spune aceeaşi voce care mă îndrumă de când mă ştiu.

Erau cei mai frumoşi vecini pe care îi am. Şi cel mai frumos cadou. M-a topit floricica lor, dar şi felul în care mi-au deschis ziua.

Ora 7.45
Nu am visat. Chiar m-au trezit în cel mai frumos mod în care o puteau face. Jos, Andreea... o altă zi a început. Pregăteşte cărţile, caietele... va începe meditaţia în curând.

Şi restul e tăcere. Monotonie. Rutină. Testul la chimie şi podul de sus la sport. Dar parcă tot a fost mai frumoasă ziua de astăzi decât ultimele săptămâni. Să fi fost acel "bună dimineaţa" primit în zori? El şi câteva cuvinte care mi-au cam lipsit şi din nou dansează pe scena mea.
Lucrurile mărunte, lucrurile simple. Ele ne colorează viaţa când nu mai distingem griul de celelalte culori, nu obiectele sofisticate, ci întâmplările neprevăzute (şi frumoase!). Aşa că eu am să mă bucur în continuare de razele de soare care se străduiesc să iasă printre nori şi vă invit şi pe voi să faceţi acelaşi lucru. Un lucru mărunt poate face cât cea mai scumpă bijuterie. Trebuie doar să vezi asta. O primăvara frumoasă tuturor!

Gând pierdut

2011-02-17T22:39:00.001+02:00

Un gând şedea adormit

Pe răvăşitul pat al minţii,

Dar un tunet l-a trezit

Aducându-l în vârful lumii.

Sufletul în grabă l-a şi dus

Acolo unde a mai fost

Însă totuşi fără rost:

Era iar în acelaşi vis prost.

Încătuşat de puterea dorinţei

Şi chemat de izul speranţei

S-a pierdut în acel vis ciudat

Pe care niciodata nu l-a uitat.

Acum se-ntreabă cât va dura

Acest sentiment anapoda

Ce nu-i dă pace

Şi inima-i-o pune pe ace.

Iluzie - asta pare a fi

Ce cu siguranţă se va risipi

Şi din nou va adormi

Încercând a se regăsi.

Probabil pe vecie,

Cine ştie?

În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? [Mihail Drumeş - Invitaţie la vals]

Fără titlu

2011-02-13T14:37:00.001+02:00

M-am trezit de dimineaţă cu soarele în cap şi cu un zâmbet larg pe buze. Simţeam ceva ce parcă nu mai simţisem de ceva vreme: linişte interioară. Afară Baba Iarna îşi mai ascunsese colţii, iar un aer de primăvară începuse să mă încălzeasă. Chiar şi cumpărăturile mi se păreau mai dragi.
Acasă, m-am lovit de un val de căldură ce îmi învăluia sufletul şi îmi dădea aripi să zbor către... nu ştiu nici eu unde de fapt. Era o sâmbătă superbă alături de cei dragi. Puteam să strig aşa de tare încât să mă audă toată lumea că sunt fericită. Lumea mi se părea mai frumoasă. Nu ştiam cui trebuia să îi mulţumesc, dar poate că între timp mi-am dat seama. Zece întâmplări ciudate şi o minune.
Ziua mea de sâmbătă s-a terminat târziu în noapte şi parcă aş mai fi vrut să dureze o săptămână. M-am trezit într-o dimineaţă de duminică mai odihnită ca nicicând. Soarele abia mijea pe cer, iar aerul tare ce-mi trecea prin toate încheieturile îmi dădea putere să trec şi munţii, dar parcă îmi lipsea ziua ce trecuse.
Acum, în mijlocul unei duminici însorite, ofer un zâmbet cald tuturor şi vă spun să priviţi frumuseţea oricărui lucru minor din jurul vostru. Esenţele tari se ţin în sticluţe mici spunea cineva, iar reţeta unei vieţi sănătoase are ca prim ingredient calmul interior.
Nu am pus titlu şi nici nu am de gând să mă strofoc să găsesc vreunul. E ca şi cum aş avea milioane de cuvinte în cap şi totuşi niciunul, dar pur şi simplu nu găsesc ceva potrivit acestui post.
Vă doresc să aveţi o săptămână superbă, aşa cum a fost pentru mine acest weekend (şi care încă nu s-a terminat!). Trăiţi, zâmbiţi şi iubiţi pentru că doar o viaţă aveţi!

P.S. Mulţumesc!

La răscruce de amintiri

2011-02-03T15:04:00.001+02:00

Sunt primul copil la părinţi şi poate că postura de `soră mai mare` m-a responsabilizat din foarte multe puncte de vedere. Până să devin `sora cea mare` am fost şi eu cocoloşită şi considerată `miez` foarte mult timp. Am avut norocul şi bucuria de a fi înconjurată de căldura bunicilor mereu. Şi sincer, deşi nu mulţi realizăm sau nu avem ocazia să realizăm, iubirea acestora are un rol special mai ales la vârstele mici.
De aproape o lună, trăiesc în sânul bunicilor, lucru pe care nu-l mai făcusem cred că de foarte mulţi ani. Cum spuneam şi la început, să fiu `sora cea mare` m-a responsabilizat.şi în acelaşi timp m-a dezobişnuit să mai fiu răsfăţată ca atunci când eram mică. Uneori mi se face dor de acele momente. În fond, cui nu i-ar mai plăcea să fie copil, să se strâmbe doar pentru că e atins de razele nevinovate ale soarelui sau să plângă doar pentru că plouă afara şi nu se poate juca cu prietenii?
Zilele acestea au fost/sunt ca o oglindă în care încerc să mă văd aşa cum eram atunci: fără griji, pur şi simplu un copil. Dar acum, văd prin ochii mei de astăzi şi totul mi se pare diferit.Străzile au rămas aceleaşi, camerele sunt aceleaşi, dar timpul şi-a spus cuvântul şi parcă le-a dat o altă înfăţişare. Însă tot timpul şi-a spus cuvântul chiar şi asupra mea. De fapt eu sunt diferită, iar mintea mea nu poate decât să proiecteze acele lucruri aşa cum le vedeam odată.
Luna aceasta am făcut o incursiune în timp. Am revăzut ce înseamnă să măsor viaţa în priviri senine şi tinereţea în zâmbete. Am bifat multe amintiri în minte. Aşa că, dragii mei, bucuraţi-vă de fiecare clipă alături de cei dragi. Peste câteva clipe va deveni amintire şi chiar noi putem deveni în orice moment o amintire.

,,Te iubesc, mamaie!"

2011-01-26T23:59:00.001+02:00

În sfârşit, aici! Trec tot mai rar pe aici şi nu pentru că aşa vreau ci pur şi simplu pentru că timpul şi oboseala nu mi-au permis să îmi fur câteva minute şi pentru blog. Ciudat titlu, nu? Şi nu, nu fac nicio declaraţie de dragoste bunicilor în public. Mă refer strict la micile lucruri care te mai fac să zâmbeşti în momente în care nu îţi mai arde de absolut nimic.
Era trecut de ora 8 seara. Obosită mă îndreptam spre casă având în cap un singur lucru: să intru într-un duş şi apoi să aterizez direct la somn. Credeam că sunt singură pe stradă, însă un glas de copil mi-a confirmat tocmai opusul.
- Te iubesc, mamaie!
Instincul mi-a canalizat atenţia spre sursa cuvintelor. La etajul 1 al unui bloc un copilaş tocmai strigase de la balcon.
- Şi mamaie te iubeşte! spuse "destinatarul" declaraţiei.
Mamaie probabil că pleca acasă după o zi ca toate celelalte, în care şi-a luat nepoţelul de la grădiniţă la ora 16 şi s-a bucurat de zâmbetul lui sincer până când mami şi tati au venit de la serviciu. Nu am fost nici surprinsă de faptul în sine, nici uimită, însă mi-a redat zâmbetul pe buze într-un moment nu tocmai roz.
Mă întreb câteodată dacă mai există persoane care să nutrească sentimente sincere într-o lume mercantilă ca cea din zilele noastre. ,,Aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile"(Invitatie la vals - Mihail Drumeş). Sau poate nu. Discutabil! Dar până să îmi pun întrebări existenţiale mă bucur de fiecare clipă care îmi luminează privirea. Precum zice şi Creangă, "că vorba ceea, ce rele să se spele, cele bune să se adune!".
Ei bine... asta a fost povestea mea pe ziua de astăzi. V-am împărtăşit-o pentru că m-a mişcat dar şi bucurat. Nu ştiu când voi reveni, dar ştiu un singur lucru... vine vacanţa! Adică mult somn şi poate, dacă vremea va crede de cuviinţă, multă gheaţă (la patinoar!). O săptămână uşoară în continuare!

Regăsire

2011-01-10T23:12:00.004+02:00

Felinarul încă luminează o stradă pustie

Ale cărei gânduri au fost călcate în picioare

De atâţia călători... odată.

Încă o frunză cade alene pe o stradă pustie

Ce poartă durerea singurătăţii

Şi a uitării... chinuitoare.

Un suflet îşi caută regăsirea pe o stradă pustie

Şi nu o găseşte...

Nu o vede, nu o simte... dar aleargă.

Un suflet aleargă disperat pe asfaltul acoperit de frunze

Şi doar foşnetul lor îi mai aminteşte

De prezenţa lui efemeră...

O bătaie de vânt îl izbeşte de un copac

Şi îi şopteşte înfiorător:

"Trăieşte acum căci eşti un simplu muritor!"

O lumină străfulgeră cerul

Şi lasă să cadă o ploaie deasă...

Ce spune că nicio zi nu trebuie uitată.

Cuvinte, încotro?

2010-12-22T21:58:00.002+02:00

Totul a început cu un gând, o foaie, un pix. Apoi a devenit dorinţă, plăcere... o parte din mine. Să scriu mă linişteşte, mă relaxează. E de ajuns să dau frâu unei melodii ce corespunde cu starea de moment pentru a-mi găsi inspiraţia. Uneori, pierd o oră, poate chiar două pentru un post de câteva rânduri. De ce? Pur şi simplu pentru că încerc să ocolesc banalul. Se întâmplă să am momente în care stau şi mă gândesc că într-o zi nu am să mai fiu. Nici eu, nici tu, nici voi. Ce va rămâne în urma noastră? Cum vom demonstra omenirii că am trecut prin viaţă? Ce cheie va descuia acea uşă a anonimatului?
Citindu-i pe alţii, mi-am creat principii, ideologii, modul de a privi, de a vorbi, de a respira. Ei şi-au lăsat amprenta asupra mea. Dar vin şi vă întreb: credeţi că peste 150 de ani elevii îi vor mai citi nuvelele lui Slavici? Asta ar însemna să fie ridicat la rangul lui Dante sau Shakespeare, lucru imposibil de altfel. Ca să mă fac înţeleasă, am să vă istorisesc un fenomen pe care l-am observat de când sunt elevă. Pe vremea alor mei, Eminescu se mânca pe pâine (după cum mi-a relatat mama). De precizat este faptul că am urmat clasele elementare, dar şi gimnaziul în aceeaşi şcoală în care au învăţat şi părinţii mei. Ba mai mult, am prins cam aceeaşi generaţie de profesori ca şi ai mei. Însă, eu am ieşit din generală fără prea multe poezii comentate de la Eminescu, în schimb cu comentarii şi teze date pe schiţele şi nuvelele lui Caragiale. Practic aşa cum mama a mâncat pe pâine Eminescu în toţi anii ei de şcoală, s-a întâmplat la mine cu Caragiale. Am ajuns la liceu, pe profil umanist (pentru că aşa am vrut eu, nu media mea!) şi am crezut cu tărie că voi ajunge as în poeziile lui Eminescu. Însă am constatat că programa şcolară nu se mai axează pe el. În schimb, sunt în al doilea an de liceu şi am intrat deja în miezul universului lui Eliade. E clar că mentalitatea şi lumea se schimbă. De la Eminescu s-a trecut la Caragiale, iar de la acesta s-a sărit la Eliade: cât mai aproape de prezent.
Aşa că vă întreb din nou: având în vedere ce salturi au loc, ce vor ajunge să studieze elevii secolului următor? Articole de ziar?
Am trecut cu privirea peste zeci de bloguri ale multor tineri talentaţi. Susţin creativitatea şi de aceea cred că cercetând cu atenţie ceea ce au scris clasicii noştri, numele ce aduc cinste poporului nostru, am putea învăţa cum să le oferim generaţiilor următoare ceva unic, aşa cum ne-a fost lăsat nouă. Trebuie doar să ne transmitem gândul prin cuvânt. El manipulează, loveşte dar cel mai important învaţă omul.
În fond şi până la urma urmei, ,,la ce bun poetul pe vreme de secetă?... ca să aducă aminte că există ploaie." (Dan Puric - ,,Despre omul frumos).

De bună ziua

2010-12-17T10:30:00.003+02:00

Nu am mai scris de ceva vreme din pricina tuturor lucrurilor care trebuie impacate, că mde... omul pe lumea aceasta are şi resposabilităţi. În curând voi veni cu un nou post de stat la filosofii, dar mai daţi-mi răgaz câteva zile.
M-am gândit să vă împărtăşesc totuşi mici concluzii . So...

oricât de urât dă să te împiedici pe o scenă, dacă ştii să faci un spectacol bun smulgi ropote de aplauze.
vârsta biologică nu contează dacă ştii să pui problema pe toate feţele şi să dai un sfat bun.
parcă sună mai bine şi mai real când auzi din gura ăluia care ţi-e stâlp în casă, care toată viaţa ţi-a aplaudat serbările de la grădiniţă şi te-a ţinut numai în ,,lapte şi miere", că lumea e c***ă
netul prin cablu bate la fund orice altă sursă prin care curge google-ul. Da, da! Un an am fugit după semnal prin cameră căci avam net prin aer.
să fii nesimţit e uşor, dar dacă încerci să îi dai peste bot nesimţirii, rişti să fi catalogat obraznic (după mintea unora, nu a mea, bineînţeles!)
e frumos să vezi că lume la care nu te aştepţi îţi zice ,,la mulţi ani" de ziua ta, dar tare urât e când ai două zile în care te sărbătoreşti în aceeaşi lună, iar unii pe care îi credeai apropiaţi uită subit de ele.

Dar noi să fim sănătoşi, că de restul ne ocupăm! Vă urez o zi cât mai uşoară la şcoală sau serviciu (după caz) şi multă răbdare cu zăpada sau poate cu cei care trebuie să se ocupe de ea!

De ce?

2010-12-04T00:53:00.001+02:00

E întrebarea cu care începi sau cu care sfârşeşti.
De ce?
E concretă. E multiplă. E infinită.
De ce?
Pur şi simplu pentru că.

Ne naştem cu mii de curiozităţi, punem milioane de întrebări şi tragem concluzii prin ,,deci". "De ce" - este întrebarea ce ne urmăreşte mai ales în vremurile acestea. Dar de ce?

De ce... se oferă zâmbete false în schimbul sentimentelor adevărate?

De ce... suntem puşi în situaţii în care nici măcar răspunsul la această întrebare nu ne încălzeşte?

De ce... avem parte de nopţi albe şi totuşi nu le vedem?

De ce? - este ultima mea întrebare

Poveste de toamnă

2010-11-21T23:10:00.003+02:00

Un văl de ceaţă dens aproape că atinge ultimele frunze căzute lăsând descoperit un pisc măcinat de atâta amar de vreme. Frigul unei zile închise de toamnă trece prin hainele tale. Tremuri! Te uiţi împrejurul tău căutând ceva să te încălzească, dar singura pătură care te înconjoară este pâcla. Nu îţi ţine de cald decât gândul că trebuie să ajungi sus, pe acel vârf de munte lovit de fulgerele timpului. Dar cum să ajungi acolo dacă tu deja îţi uneşti mâinile pe lângă corp ca să te încălzeşti? Ştii sigur că, paradoxal, ai cădea în abisul morţii dacă ai urca spre împlinirea iluziei tale păcătoase. De ce acum? De ce să te încăpăţânezi?

Cu toate că îţi recunoşti existenţa efemeră, încerci să te păcăleşti. Şi reuşeşti! Căci tu tot înaintezi cu paşi repezi către... ştii măcar către ce potecă? Ştii măcar ce potecă te va duce acolo, pe acel pisc? Nu, dar asta îţi stârneşte curiozitatea... finală.

Şi totuşi speri să apară câteva sentimente de emulaţie între ceea ce îţi spune sufletul şi ceea ce îţi spune mintea. Poate una dintre ele te va opri. Însă niciuna nu reacţionează. Au pus stăpânire una pe cealaltă... au pus stăpânire pe tine. Nici nu mai ştii de ce tremuri. De frică? De frig?

Nu te mai poţi opri. Picioarele înaintează necontenit. Unde eşti? Nu ştii... nu ştii nici măcar unde te-ai pierdut. Oare în acel văl de ceaţă? Dar apare ea, iluzia vieţii tale. Privirea pătrunzătoare îţi taie toate amintirile, dorinţele şi visurile. Este mai reală decât credeai ca ar putea fi.

- Acolo e începtul! îţi sopteşte, iar cu mâna cutremurător de albă îţi indică intrarea în pădure.

Ameţit de perfecţiunea iluziei tale, te laşi condus fără ,,dar" şi ,,poate". Sunt clipele regăsirii tale... ultimele.

Brusc te trezeşti pe acel vârf de munte pustiu. Ţi-ai îndeplinit visul. Însă, nu mai simţi frigul acelei zile de toamnă. Nu înţelegi de ce. Te panichezi şi îţi doreşti să te întorci, dar ea nu mai este lângă tine ca să te ducă înapoi. E prea târziu. Totul s-a terminat din clipa în care ai plecat...

16!

2010-11-17T00:00:00.016+02:00

Si doar atât!

Se ştie, azi e despre mine!

Cea mai frumoasă oră de muzică

2010-11-11T23:27:00.001+02:00

Azi nu am cântat la ora de muzică şi nici nu am vorbit despre Mozart. Azi la ora de muzică am invăţat să fiu puţin mai mult om . Azi mi s-a arătat ce înseamnă să iubeşti cu adevărat. Azi am învăţat că prietenul adevărat stă lângă tine până te ridici.
E ciudată viaţa. E ciudată rău. E de ajuns o clipă ca să ţi se schimbe cursul unei zile monotone. Azi, o zi neprietenos de caldă pentru luna noiembrie, mergi la şcoală, rezolvi o problemă la fizică, vorbeşti despre Liviu Rebreanu la ora de Lb. română şi îţi intră profu' de muzică la oră mai calm ca niciodată spunând întregii clase că doreşte să fie ascultat. Liniştea cuprinde întrega clasa, întunericul înghite lumina zilei, iar povestea curge ca un izvor de deja-vu peste sufletul tău. Asta mi s-a întâmplat mie azi. Istorisirea în sine e doar un alt exemplu banal de o iubire fără tâlc, însă am învăţat ca a iubi nu înseamnă să te rezumi la două cuvinte aruncate şi uitate în bătaia vântului, nici să arunci cu banii crezând că o poţi cumpăra. Uneori presupune sacrificiu, iar sacrificându-ţi fericirea pentru zâmbetul celuilalt e clar o dovadă de dragoste. Dar ce te faci atunci când iubirea vine din ambele părţi şi totuşi nu se ajunge la un numitor comun? Iar mai rău e ca nici măcar tu nu înţelegi de ce se întâmplă aşa. De ce se întâmplă ca binele pe care ţi-l oferă dragostea să se transforme în rău? De ce iubind se ajunge la imposibilitatea de a-ţi trăi povestea de iubire? Ce te-ar putea împiedica să trăieşti această iubire deşi şi jumătatea ta îţi declară luna de pe cer?
Dragostea şi muzica sunt ca doua aripi ce te înalţă către porţile cerului, iar dacă una se rupe, te prăbuşeşti fără să mai te poţi ridica. - ne spunea azi profu'. Nu zice bine? Iar tu, ca un adevărat prieten ce eşti, rămâi alături de cel prăbuşit până când acesta recâştigă puterea de a zbura din nou. - continua acesta încercând să ne transmită ideea de prietenie adevărată.
Cred că toate colegele mele au rămas măcar puţin mişcate de aceste cuvinte rar rostite de un bărbat (mai ales în faţa unei clase de fete). Am cântat pe străzile vieţii azi fără să scot un sunet. Sau mai degrabă mi s-a interpretat mie un cântec de viaţă. Mulţumesc!

Rămăşiţe

2010-11-03T23:32:00.003+02:00

Lăsăm în urma noastră urme

Ce pot aprinde o-ntreagă lume.

O lume de amintiri

Ce au adunat priviri.

Lăsăm în urma noastră cuvinte

Ce se pot transforma în regrete.

Ele lovesc şi rup sufletul în nouă...

Nouă lumi în care plouă...

Lăsăm în urma noastră promisiuni...

Demult uitate... ce devin minciuni.

Şi vor rămâne vorbe-n vânt

De care nu ne vom aminti nicicând.

Lăsăm în urma noastră un vis

Al cărui stăpân cade-n abis

Şi nu se mai regăseşte

Nici măcar-ntr-un personaj de poveste...

Vă mulţumesc!

2010-10-30T01:04:00.001+03:00

Ei... ziua de astăzi a fost foarteeeee lungă. Am avut emoţii mai ceva ca la o olimpiadă, dar a meritat. Vă mulţumesc pentru că m-aţi votat, pentru că m-aţi susţinut, pentru că m-aţi ales să reprezint liceul. Şi da, fără ''dar'' şi ''poate'' mi-am dorit să ajung aici!
De asemenea, nu vreau să îi uit pe cei cu care voi forma o echipă chiar dacă până azi am fost contracandidaţi. Felicitări, Cristian! Felicitări, Oana! Şi nu în ultimul rând, trebuie să îi mulţumesc lui Radu pentru răbdarea pe care a avut-o astăzi şi pentru că s-a implicat ca votul să nu dureze mult.
De azi suntem, aşa cum spuneam mai sus, o echipă! Vă aşteptăm şi pe voi cu idei pentru a ne ridica şi mai mult printre liceele bucureştene!

P.S.: Nu vă lăsaţi niciodată doborâţi de critica bazată doar pe nişte impresii goale şi neargumentate!

Şi mâine se votează

2010-10-28T20:39:00.001+03:00

...Moisil, mâine se votează! A trecut o săptămână cam zbuciumată dar na... să vedem cât de zbuciumată e ziua de mâine! Nu vă uitaţi carnetele de note acasă. Şi încă o dată: aveţi grijă să nu vă tremure mâna la vot. Imediat ce se va termina cu campania voi scrie un post de stat la filosofii. Vă urez o seară liniştită tuturor!

P.S.: "Yes, we can!" spune Obama. - Pst! Concurenţa ce zice?

Anunţ: campanie electorală

2010-10-20T23:15:00.002+03:00

Da, da! Aţi citit bine. Săptămânile acestea se derulează o campanie electorala în toate liceele din ţară în urma căreia vor fi aleşi preşedinţi şi vicepreşedinţi în cadrul Consiliilor Elevilor. Volens, nolens am intrat şi eu în horă, dar îmi place al dracului de mult!
În mare parte, vreau să informez elevii Moisilului de aceste alegeri şi bineînţeles, dupa cum am precizat şi mai sus, să îmi anunţ depunerea candidaturii. Alegerile în fapt vor avea loc vinerea viitoare, adică pe 29 octombrie. În curând, vor apărea în liceu afişe cu toţi cei care participă. Însă am să vă spun deja eu că suntem 4. Indiferent care va fi rezultatul, vom forma o echipă şi vom lucra cot la cot mereu. Dar până atunci... prieten, prieten, dar brânza e pe bani! Aşa că, dragii mei, campania a început, iar pe mine ma înţepa scaunul la fund dacă nu scriam pe blog despre asta!
Oricât încerc să fac acest text să nu dea în demagogie, tot am impresia că bat în zona aceea. (şi vă rog să mă iertaţi pentru acest lucru!).
Tot ce vă cer este să zburăm cu gândul, dar să ne înălţăm cu priceperea! De data asta, vă urez o minte limpede şi să nu vă tremure mâna când veţi vota! Moisil, nu uita: pe 29 octombrie!

Aer cu încărcătură

2010-10-17T23:21:00.007+03:00

'Na seara! Iată-mă din nou la acelaşi birou, tastând orbită de somn. La cererea publicului, deşi nu aveam de gând, am scris despre fuga pe care am dat-o la munte. Pregătisem un alt subiect, dar nu este timpul pierdut. După câte vă spuneam şi în postul anterior, pe principiul ,,M-am săturat de patul meu de acasă, cearceafurile nu mai îmi zâmbesc" am evadat din Bucureşti weekendul acesta. M-am întors mai obosită ca înainte, dar a meritat. Ne-am distrat, am dansat, am ţipat... ba chiar am rupt chei în clanţe. Da, da! Nu vă mint. Dintr-o banală greşeală s-a întâmplat ca un coleguţ să rupă cheia camerei mele, iar aceasta să rămână în yală. Însă mulţumită tenacităţii altora, banii şi ţoalele au fost salvate înainte sa fim puşi să spargem uşa şi tot noi să o plătim. (Mulţam, ZuZu!).

Într-o altă ordine de idei, am revăzut unul dintre oraşele mele preferate, şi anume Braşovul (doar am trecut prin el, dar am stat in Moeciu! Nu am avut probleme cu poliţia de acolo şi nici nu ne-a luat cineva datele:P), am respirat aerul de munte şi mi-am încântat privirea cu nişte peisaje superbe. Vă voi împărtăşi şi vouă experienţa mea cu nişte fotografii, urmând ca mâine să adaug mai multe la Photos. Vă urez o săptămână cât mai frumoasă! O noapte liniştită!

Still here!

2010-10-15T23:10:00.001+03:00

Heya, people! A trecut o săptămână de când nu am mai scris, ştiu. Sunt vie, întreagă, doar că nu am mai avut timp de stat la filosofii. Maine dau o fuga la munte, iar poimâine, dupa ce mă întorc, promit să vă scriu. Până atunci, va urez odihnă plăcută în weekendul ce tocmai a bătut la uşă! Nu ştiu voi, dar eu am aşteptat cu nerăbdare sfârşitul acesta de săptămână, efectiv am obosit. Aşadar, ne dăm un rendez-vous, aici, duminică seară. O noapte liniştită tuturor!

Ghiciti care e animalul!

2010-10-09T00:11:00.003+03:00

Copita lor poate să scrie aste cuvinte, mâna mea de ce să nu fotografieze?

Si totuşi, aţi ghicit care este animalul?

Scrisoare către nimeni

2010-10-05T10:18:00.005+03:00

Scumpul meu... nimeni,

Vorba cântecului: "şi a venit timpul să îţi ofer puţin timp din timpul meu". Doar 5 minute din restul vieţii mele. La mulţi ani! Nu e ziua ta, nici a mea, a nimănui de fapt. Pardon, nimeni eşti tu. Atunci e o zi obişnuită, sau poate asta ar trebui să fie. Tu ce zici?

Şi cât aş vrea să îţi văd ochii mincinoşi ascultându-mi aste cuvinte. Şi cât aş vrea să întorc zilele acestea absurde în urmă şi să nu te văd căci ai adus întuneric cu sclipirea din privirea ta. Te întrebi când... astăzi, scumpul meu prieten, dar un astăzi mai îndepărtat, atât de îndepărtat încât am impresia că se întâmplă chiar acum. Însă da, pentru mine e aproape, totul e aproape: clipa, cuvântul şi privirea. Pentru tine e totul departe căci departe eşti şi tu. Nici măcar nu ştiu dacă va ajunge la tine această scrisoare. Aş vrea să o citeşti. Să o citeşti şi să simţi măcar o înţepătură de durere. Nu vreau să mă răzbun, vreau doar o clipă de luciditate.
Acum mă renasc din cenuşa prieteniei noastre, căci tu i-ai dat foc. Caut din nou lumina, dar chiar şi cerul se împotriveşte. E negru. E negru şi plânge. Să fie întâmplător?
De acum încolo ne vom recunoaşte, dar niciodata cunoaşte. Ai uitat să fi acelaşi. Şi eu am să uit. Adio, prietene! Bine te-am găsit, trecătorule!

Pentru momentele de demult,
O prietenă pe care ai uitat-o

P.S.: Nu am putut să îţi dau ce nu aveam, dar nici să te las chiar dacă totul ne despărţea.

Şi aşa a mai încheiat un capitol din viaţa ei. A scris pe plic destinatarul, şi anume acel “Nimeni”, iar destinaţia “Nicăieri”. Înainte să se despartă de plic l-a privit îndelung şi şi-a derulat în minte întregul film. Apoi, cu un spin ce îi frângea inima a pornit, înapoi, spre o lume noua, o lume în care o aşteptau cei dragi, cu braţele deschise în acelaşi oraş prost luminat..

Ei... astăzi m-am folosit de o scrisoare (pur fictivă!) pentru a intra în miezul subiectului. Şi eu daca aş
citi-o la prima vedere aş crede ca e de dragoste, dar am vrut să exprim altceva cu ea: prietenia. Nu mulţi dintre noi întâlnim prietenia adevărată în fiecare zi. Şi putem trăi în minciuna aceasta mult timp. Poţi să crezi ca ai întâlnit un suflet care să te înţeleagă o viaţă întregă şi la final să realizezi că nu aduni decât dezamăgiri. Dar aşa cum ţi se poate întâmpla să dai de un astfel de om, poţi trece pe lângă persoane care într-adevăr merită încrederea ta şi nu le vezi, sau îţi este frică să le vezi. Însă îmi menţin ideea şi v-o împărtăşesc şi vouă: mai bine să fim prudenţi cu cei din jur decât să ne aruncăm într-o mare de oameni pe care nu îi cunoaştem. Voi ce credeţi? Puţini prieteni, dar apropiaţi sau mulţi şi necunoscuţi?

Minciuni

2010-10-02T12:49:00.001+03:00

Spune-mi, întotdeauna când te uiţi în oglindă te vezi pe tine? Şi dacă da, eşti sigur? Mă uit în jur şi văd că mulţi au renunţat la a mai fi naturali (nu mă refer strict la un machiaj strident). Se spune că felul în care ne îmbrăcăm, păşim, ieşim în lume este un mod de a ne exprima personalitatea. Însă acum stau şi mă întreb, dacă 9 din 10 oameni de pe stradă par de parcă ar fi traşi la xerox (acelaşi mod de a avea părul aranjat, aceeaşi firmă de încălţăminte sau aceeaşi marcă de ceas la mână) înseamnă că toţi gândesc la fel?

Să ai curaj să fii natural într-o lume plină de prejudecăţi e mare lucru, iar pentru a se adapta la diverse situaţii mulţi preiau nişte modele cu totul şi cu totul pe o altă linie de plutire. Ajungem să ne minţim pe noi înşine fără să ne dăm seama şi ne trezim mult prea târziu pentru a putea schimba ceva. Ne ascundem în spatele unor măşti care încep să devină deja mult prea banale şi cunoscute. A nu se confunda: să depistezi ceva în neregulă la tine şi să ceri un sfat nu e acelaşi lucru cu a imita ce face majoritatea.

Nu mereu majoritatea are dreptate, iar a fi în minoritate nu e o ruşine atâta vreme cât eşti cerebral. Păşeşte cu încredere în tine însuţi atâta vreme cât nu ieşi din planul realităţii, dar ai grijă să nu te pierzi pe drum. Nu încerca să fii altcineva căci nu vei ajunge nicăieri.

Şi da, suntem propriile noastre enigme, dar mai bine trăieşti enigma ta, decât să o trăieşti pe cea a unui necunoscut. Cum spuneam odată, descoperă-te pe tine înainte să încerci să îi descoperi pe ceilalţi. Nu încerca sa îi creezi chip sufletului, lasă-l să se sudeze frumos.

Similar şi aici: Îndrăzneşte

Visele, visurile şi... coşmarul lor

2010-09-23T22:46:00.001+03:00

Visăm că putem face ziua de azi să fie cea de

... ieri.

Visăm că putem transforma tot ce ne imaginăm

... în ceva viu.

Visăm că alergăm fără să simţim soarele ucigaş

... dintr-un deşert nemărginit.

Visăm că ne udăm cu stropi de

... dorinţe împlinite.

Noaptea cade liniştită peste lumea obosită. Îşi aprinde veioza lucitoare şi se întinde peste oraşul adormit. Tragi pătura pe tine şi priveşti în gol. Aştepţi să te cuprindă somnul în braţele lui. Uşor, uşor, genele tale se apropie iar tu păşeşti spre lumea viselor. Broboane de sudoare se înmulţesc pe fruntea ta, iar tu te agiţi neîncetat. Îţi este cald... dai pătura la o parte, dar o plapumă de răceală te înveleşte imediat. Cauţi pătura ce te încălzea acum câteva secunde. Nu o mai găseşti! Strângi cearceaful cu putere şi te ridici. Te loveşti de întunecimea camerei şi respiri greu. Parcă ai fi urcat peste o sută de etaje, dar... a fost doar un coşmar. Pui capul pe pernă încă înfricoşat şi încerci să adormi din nou... oare mai poţi pune geană pe geană...? Coşmarul viselor este că te urmăresc mereu...

... dar coşmarul visurilor este că nu mereu pot deveni reale...

Oraşul nevăzut

2010-09-16T22:30:00.003+03:00

Alergăm pe străzile unui oraş
Cu felinare stinse, dar luminat de privirea noastră.
Păşim când într-o groapă, când într-o băltoacă
Şi ne rupem picioarele.
Încet, încet ne vindecăm rănile
Şi ne adâncim mai mult în întunecimea sa.
Pe trotuare uitate de călători grabiţi
Se întâlnesc suflete pierdute ce rămân împreună,
Poate pentru totdeauna şi totuşi nu îşi dau seama.
Iar asta pentru că nu se văd,
Dar se simt.

În acest oraş,

Întunecat şi uitat,
Se intersectează străzile unor personaje
Ce se întâlnesc o dată pe aceeaşi scenă
Şi apoi pleacă.
Se retrag ca să-şi întindă picioarele veşnic
Căci au obosit să tot alerge
Şi să-şi adune averi insipide,
Incolore şi inodore numite... vise.
Nu le văd, nu le aud,

Dar le simt.

Versuri albe, poate făr` de înţeles,

Cuvinte nu nimerite, ba chiar potrivite

Se agită pe o foaie pătată de cerneală.

Nu e scrisoare, e doar o poezie

Fără rimă, fără ritm, fără nimic.

Cortina se lasă jos

Iar tu uimit şi cu privirea întrebătoare

Cauţi un tâlc aparent indescifrabil.

Dar nu uita, e doar un oraş prost luminat
Aşa numita "Viaţă''

Pe care neîncetat o simţi.

Final de reverie

2010-09-12T12:31:00.008+03:00

Ei dragii ~~babei~~ moşului, s-a mai dus o vacanţă, o vară... timpul în care am agăţat cartea de gard. Personal, nu prea îmi vine a crede că mâine iar o luăm de coadă, deşi la începutul verii chiar eu vă ziceam că presimt că va trece timpul foarte repede. Adevărul e că, ce atâta stat degeaba? Ce atâta dormit până la prânz?

Nu ştiu vouă cum vă e, dar mie mi se pare că se scurg foarte greu orele până mâine. Poate pentru că îmi e dor de colegi, de pauze, de toate acele lucruri mărunte care ne fac să râdem înaintea unui test ce atârnă la catastiful `cela cu note. Dar să nu vorbim de note acum că vom vorbi până pe 17 iunie anul viitor (în cazul elevilor) de ne vom sătura.

Nu am s-o mai lungesc. Vreau să vă urez succes în anul şcolar ce bate la uşă, iar atunci când veti trage linie
de sfârşit sa fiţi mândri de voi, celor cu facultăţi, care mai au timp de dormit şi de stat degeaba până în octombrie, vreau sa le urez sesiuni cât mai uşoare şi restanţe cât mai puţine, iar în final celor cu serviciu, care probabil încă au acea stare de nostalgie de dupa concedii, vreau să le urez putere de muncă şi nervi tari!
Aşadar, începerea şcolii ne dă întâlnire mâine! Elevi ai Moisilului , acelaşi loc, aceeaşi oră!
O duminică frumoasă tuturor!

Update: Am folosit apelativul "moisilieni'' si am fost contrzisă că nu ar fi corect aşa, ci "moisilişti". De fapt, niciuna nu ar fi corectă din punct de vedere literar, dar în limba populară (adică cea vorbită) se pot accepta ambii termeni. Amândouă cuvintele sună ca nuca-n perete, sunt pur şi simplu nişte derivări.. colocviale. De altfel am fost destul de conştientă când am scris ce am scris... era vorba doar de o ironie! Noapte bună!

Două cuvinte indispensabile

2010-09-06T23:12:00.002+03:00

Deseori stau şi mă gândesc ce m-aş face dacă nu aş avea acea "acasă" la care să mă pot întoarce oricând, de oriunde m-aş afla, oricât de departe aş fi. Şi nu ma refer strict la locul pe care pun capul când mă bag seara la somn ci la acea încărcătură pe care simt că o are mereu acest cuvânt când sunt departe de casă, de cei dragi, de tot ceea ce sunt eu. De multe ori, în călatoriile mele, am avut momente în care îmi era dor de perna mea, de gălăgia pe care o fac cu sora mea acasă sau de momentele în care mama îmi reproşa că am doua mâini stângi. Însă, ma despărţeau sute de kilometri de aceste lucruri, trăgeam pătura până la nas şi mă lăsam cuprinsă de vise.

Familia este universul oricărui om. Acolo îşi fixează rădăcinile, creşte, înfloreşte şi pleacă spre crearea altor unviersuri pentru alte fiinţe. Aici voiam să ajung, la acea legătura dintre "familie" şi "acasă". ,,Acasă" este singurul loc în care ştii că te aşteaptă cineva drag, care îţi zâmbeşte în cel mai sincer şi frumos mod deschizându-ţi uşa. Tot acasă ai parte oricând de acea căldură sufletească când eşti cutremurat de evenimente reci. Şi parcă atunci când închizi uşa casei tale parcă te simţi de 100 de ori mai în siguranţă decât înainte să îi calci pragul.

De altfel, familia este cea care te iubeşte necondiţionat indiferent de ceea ce spui, gândeşti sau faci. Peste clipe grele trece oricine, poate unii sunt trataţi cu răceală "acasă" câteodată, însă nu trebuie sa uităm că este singurul acoperiş sigur aflat deasupra capului.

Mi-a fost ţinut şi la rândul meu am ţinut un training pe ,,Drepturile copilului". Ghiciţi care era unul dintre drepturile catalogate ca fiind prioritare? Exact, dreptul la familie. Mulţi copii din ziua de azi, nu au un loc pe care să îl poată numi "acasă" şi nici nişte oameni în jurul lor pe care să îi poată numi "familie". Viaţa mi-a oferit ocazia de a vedea zeci de astfel de cazuri şi vă spun sincer, am luat lucrul acesta ca pe o lecţie. O lecţie în care trebuia să conştientizez cât de mult ar trebui să apreciez aceste două cuvinte: "acasă" şi "familie".

Voi ce părere aveţi? Consideraţi aceste două cuvinte ca fiind indispensabile sau aţi putea trăi migrând în continuu către orizonturi îndepărtate?

Sa pierzi...

2010-08-30T21:56:00.005+03:00

... sau stiinta de a pierde, caci si asta e o stiinta. Am intalnit persoane care sustineau ca nu pierd niciodata. Ma gandesc, oare atunci cand se vor lovi cu capul de pragul de sus, ce vor face? Vor cadea intr-un abis nesfarsit, orgoliul le va fi prea ranit ca sa se ridice la fel de sus cum credeau ca sunt odata.

Si eu, la randul meu, am pierdut, timp, sperante... depinde de la caz la caz. Insa in majoritatea lucrurilor in care ne implicam ne asumam si riscul de a pierde. Sau cel putin asa ar trebui. Multi pleaca ''la drum" cu un optimism mult prea mare si tocmai cand le este lumea mai draga... cad in abisul pierzaniei.

Mai rau este atunci cand pierzi si este iremediabil. Cand pierzi de tot, cand desi respecti acele reguli nescrise ale vietii te alegi cu nimic. Si atunci te intrebi de ce ti se intampla tocmai tie. Ei bine... am ajuns la concluzia ca viata ar fi mult prea plictisitoare daca nu ar avea sare si piper. Toata lumea ar avea totul pe tava, toti ar fi multumiti si practic... ne-am plictisi. Se potriveste zicala aceea "rau cu rau, dar mai rau fara rau!".

Doar ca... atunci cand ajungem la pierzanie castigam poate un lucru pe care putini il vad: frumusetea unei amintiri in care ne vedem fericiti. Durerea este ca e prezentul nu mai e ca trecutul. Insa, viata este o lupta continua si asa va ramane pentru totdeauna! Trebuie doar sa stii sa nu te ratacesti prin padurile ei. Oh, dear life!

Exact cum spuneam la inceput, a sti sa pierzi este o stiinta care se dobandeste greu, dar nu e imposibil, insa a sti sa traiesti dupa ce pierzi ceva de pret, ceva... care face parte din sufletul tau, din tine este o arta.

P.S. Anthony Hamilton - Dear life

Ratacind prin muzica

2010-08-27T14:16:00.006+03:00

M-am ratacit prin folderele de muzica si am gasit doua piese carora le tot dau repeat. Probabil ca le voi asculta o perioada si le voi uita iar. Nu sunt un MUST LISTEN, sunt mai mult de trecere a timpului.

1. Stanfour feat Esmee Denters - Life without you

2. The cranberries - Twenty one

Muzica imi e singurul medicament intotdeauna.

~End of chapter~

Poezie goala sau ,,Liniste"

2010-08-23T22:05:00.001+03:00

Şi pace.

Amintirile s-au încuiat

Într-un cufăr uitat

Cu zece.

Zece lacăte de fier

Aruncă totul în cer.

Cum?

Zboară la infinit

Într-un gol nesfârşit.

Zbucium.

Zbucium ascuns

Şi de nepătruns

Zace

În 'cel cufăr încuiat

Şi-n colţ aruncat.

Dulce.

Dulce a fost amintirea

Şi cândva privirea.

Acum,

E un prezent ucis

Şi-un amar vis

Precum

Un cer fără nori

Şi-un buchet fără flori.

Si am fost si la mare

2010-08-20T10:03:00.018+03:00

Ei bine da, am fost si la mare spre fericirea mea. Din pacate, am ratat Costinestiul dupa 3 ani consecutivi de mers acolo. Dar nu-i bai, caci am facut un tur al altor statiuni de pe litoralul romanesc. Plaja faceam cu un picior in Saturn si altul in Venus, de dormit dormeam cu un picior in Neptun si unul in Jupiter. Am cutreierat toate aste statiuni, ba chiar am aruncat un ochi si prin Cap Aurora. Concluzie? Tot ce s-a investit, s-a investit in Mamaia, dar doar atat. Nu spun ca e paragina totala in restul statiunilor, dar e o diferenta de la cer la pamant intre Mamaia si restul litoralului romanesc. Acum doi ani am testat si litoralul vecinilor. Intr-adevar, au fost cu totul si cu totul alte conditii. Insa... mult prea liniste. Poate ca singurul motiv pentru care nu as mai pleca la vecini ar fi ca la noi totul este viu 24/24. Doar nu ma duc la mare sa ma inchid in camera si sa ma uit la televizor sau sa ma plimb pe faleza in fiecare seara. Am venit si cu poze, v-am pregatit cateva. Asadar, asta a fost pentru vara aceasta. Nu mai plec, m-am saturat de plecat si de drumuri lungi. Adunand, am constatat ca am mers aproape 3000 de km prin tara anul acesta (cam fara 100). Acum incep sa ma pregatesc sufleteste pentru scoala (of!) si profit de ultimele zile de vara. O zi frumoasa sa aveti!

P.S.: Am intarziat cu postul din cauza pozelor.

Un an (deja!?)

2010-08-18T18:05:00.006+03:00

Heya, people! Ma numesc ,,Mica... infinitate de ganduri" si azi implinesc 1 an! M-am imbracat in haine noi si sunt gata pentru inca foarte multi ani de existenta!
Deci da, azi se implineste un an de cand mi-am deschis blogul. Habar nu am cand a trecut timpul. Poate ca trebuia sa scriu acest post de mai devreme, insa din motive pe care le voi impartasi cu voi, cred ca maine, l-am scris acum. Vreau sa va multumesc tuturor pentru ca cititi ceea ce scriu, pentru ca imi raspundeti cu opinii si sugestii de fiecare data. Fara voi, cei care imi cititi blogul, poate ca nu as mai scrie si astazi.

De-a lungul timpului mi-ati remarcat pasaje, ori pe mess, ori aici, pe blog, asa ca am cules cateva asa ca de.. amorul artei (desi e prea mult spus). Iata-le:
1) Inainte de toate, tu esti enigma pe care trebuie sa o dezlegi. Ai o viata intreaga la dispozitie sa descoperi cine esti. Asa ca... iti urez mult succes in cautarea... ta. ( in Cine sunt eu? )
2) S-au ridicat si au apucat alene un drum infinit, nestiut de nimeni. Doar un singur lucru era sigur... impreuna formau un intreg. ( in Inceputul inceputului )
3) Hai sa dansam pe muzica ta si totusi pe ritmul meu! (in Invitatie la dans )
4) . Nu plange ca nu mai primesti acum aceeasi dezmierdare suava, zambeste ca ai primit-o odata. Nu plange ca nu mai este nimic din ce a fost, zambeste ca s-a intamplat candva. Nu plange din cauza unor amintiri caci ele vor ramane mereu vii in mintea ta si cine stie... poate vor reinvia de-a binelea... caile au fost mereu incurcate, iar speranta a murit mereu ultima. Zambeste ca esti aici! ( in Cautand fericirea)
5) Pot doar sa visez in continuare ca aprind o stea incercand sa ii dau foc apei, ca ma uit in viitor si sparg balonul cu vise, ca opresc timpul in loc spunand ca te iubesc. (in Poti sa... )
Acestea sunt doar cateva dintre pasajele care v-au placut. Am o lista intreaga dar cred ca v-as plictisi.

Intr-o alta ordine de idei vreau sa ii multumesc Luciei pentru nominalizarea sa si pentru ca in continuare imi citeste blogul! Va recomand cu caldura sa ii cititi posturile!

Va multumesc inca o data pentru ca existati, pentru ca va pierdeti macar 5 minute din timp cu ceea ce astern pe hartie si pentru ca ma stimulati sa scriu mai departe!

La multi ani, ,,Mica... infinitate de ganduri"!

Visare

2010-08-10T14:22:00.005+03:00

O margine de cer uitată
Este acoperită de-un nor deodată.
Doar o rază de soare subţire
Încălzeşte o ascunsă privire.

După o perdea străvezie
Priveşte adânc în neant
Gândindu-se la o iluzie
Ce o cauta într-un labirint.

Şi cade..
Cade într-o dureroasă visare,
Dar se trezeşte imediat şi sare.
Deşarte..

Deşarte gânduri mai are..
Orbite de acea rază de soare
Ce îi încălzea privirea,
Dar niciodată mintea.

Şi tace...
Aruncă o ultimă privire rece
Înainte să cadă iar în acea visare
Ce la nesfârşit apare.

Fuga pe Valea Prahovei

2010-08-08T21:39:00.009+03:00

Zilele astea am fugit pe aglomerata Vale a Prahovei. De fapt, am fugit de caldura care te ucide in Bucuresti. Wow, acum am realizat ca vara asta am fost mai mult la munte decat la mare. Adevarul e ca inca nu am ajuns la mare, dar cine stie ce mai urmeaza... In fine, cateva poze, asa cum v-am obisnuit cu escapadele mele. Va urez o seara ... racoroasa!

Ideologii eronate bazate pe vorbe pompoase

2010-07-31T11:29:00.008+03:00

Uite ca am ochi sa vad, si maini sa scriu, si urechi sa aud, si picioare sa merg. Stau cateodata si ii ascult pe ceilalti in speranta ca poate am sa le inteleg conceptiile, modul de a trai si de a vedea lucrurile. Insa trebuie sa va spun ca uneori raman stupefiata de ce aud sau vad. Apar din ce in ce mai multe personaje cu fel de fel de texte si discursuri pregatite de acasa, pline de cuvinte de o mare incarcatura de altfel, care si-ar dori sa ne dea pe spate.

Ei bine, de ce spun toate aceste lucruri? Acum o saptamana ma uitam prin lista de messenger (nu mai stiu cu ce scop). De cele mai multe ori citesc statusurile celorlalti cu atentie si dintre toate mi-a sarit in ochi unul. Prima oara eram gata sa il ridic in slavi, dar citindu-l mai atenta mi-am dat seama ca e o apa de ploaie. El suna cam asa: "Scopul vietii este o viata fara scopuri." Cum??? Am crezut ca nu vad bine, l-am mai citit inca o data si m-am uitat lung. Practic el transmitea urmatorul mesaj: "traieste la nimereala si o vei duce bine".

Nu m-am nascut in fata bisericii, dar stiu ca toti am fost trimisi, am fost lasati sa traim cu un anume scop. Exista o vorba din popor care spune ca "fiecare om isi cara crucea in spate". Ce s-ar alege de lumea aceasta daca am trai fara niciun scop? Cum ar fi ca parintii nostri sa traiasca fara niciun scop? Ce s-ar alege de noi?

De cand apararem in viata alor nostri, practic, principalul scop in viata lor vom fi pentru totdeauna NOI. Iar la randul nostru, cand vom fi parinti, vom fi preocupati intr-un procent de 80% de copiii nostri.

Sa traiesti fara niciun ţel inseamna sa vezi un orizont vid, un orizont in care nu te vezi nici chiar pe tine facand ceva. Traim intr-o lume intr-o continua schimbare, iar societatea nu ne mai permite sa traim de azi pe maine. Concurenta intre oameni este din ce in ce mai mare. Nu e timp de pribegit.

Si ghici ce? Primul scop al vietii, cel mai infim, cel mai ascuns si vazut de putini este faptul ca trebuie sa o traiesti. Daca traiesti poti iubi, poti fii tu. Viceversa este imposibil:).

Edit: s-a rezolvat!

2010-07-27T22:08:00.007+03:00

Nu cred ca mai e nevoie de detalii. (vezi aici)
Multumesc pentru reactii si sustinere!
O seara linistita!

P.S.: Recomand:

Cu parere de rau va anunt ca..

2010-07-25T15:34:00.010+03:00

... (aviz amatorilor) exista o lege care protejeaza drepturile de autor SI pe bloguri. Uitandu-ma pe statisticile blogului meu, am vazut ca lumea a inceput sa dea cautare pe google versuri din poezia "Zambeste" ( vezi aici ). Curioasa din fire, am vrut sa vada si ochiul meu cum google-ul ma salta la mine pe blog. Dar ce credeti? M-a saltat spre un blogul unei .... persoane care, fara pic de nerusinare, mi-a preluat doua dintre posturi si le-a pus la ea cu gandul ca cine stie, poate ii ameteste pe fraieri ca sunt facute de ea. Culmea e ca a reusit sa fraiereasca cativa care au ramas impresionati de opera MEA .
Tin sa precizez ca eu am postat poezia "Zambeste" in martie, iar aceasta tanti, a postat-o pe 20 iulie pe blogul ei (vezi aici). De asemenea celalalt post l-am scris pe 17.06.2010, iar cea care e obisnuita sa ia nota 1 pentru copiat mereu, l-a postat pe 15 iulie 2010. (vezi aici).
ASADAR (AVIZ AMATORILOR again) materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere (UITE!).

Mika story

2010-07-22T00:18:00.006+03:00

Cativa colegi de liceu, o camera, o chitara si niste copaci. De ajuns ca sa fie geniali:D. O interpretare a unei piese a lui Mika vazuta prin ochii unor adolescenti. Dovada clara a faptul ca nu trebuie sa arunci cu banii ca sa iasa ceva extraordinar, ci trebuie sa faci totul cu daruire. Take a look!

P.S.: Cand vedem si partea a doua?

Intoarsa de prin creierii muntilor

2010-07-18T23:09:00.023+03:00

Ei... uite ca am ajuns si acasa, caci trebuie sa va spun: imi era tare dor de ai mei parinti, de patul meu, de camera mea si bineinteles de role. Nicaieri nu e mai bine ca acasa. Daca pana acum doar auzeam si treceam cu vederea, acum pot striga cu tarie ca avem o tara extraordinar de frumoasa dar nu stim sa o valorificam. Ultima saptamana mi-am petrecut-o la poalele Obcinelor, intr-o localitate numita Manastirea Humorului. De altfel, primul obiectiv turistic a fost exact manastirea cu acelasi nume. Dupa au mai urmat manastirile Putna, Arbore, Voronet, Sucevita si Moldovita. Dupa cum v-ati dat si voi seama, am fost in Moldova, parte a tarii pe care nu o vazusem pana acum. Am ramas profund impresionata de peisajele care mi-au iesit in cale (pe care de altfel le voi impartasi cu voi in pozele de mai jos) si chiar si de... oameni. Nu am vazut nicaieri mai mult bun simt decat am vazut acolo. Practic, eu, un nimeni pentru acele meleaguri sau pentru aceasta natiune, doar o turista ca oricare alta, treceam pe langa cei care au trait toata viata acolo si eram salutata fara ca macar sa ne fi vazut vreodata.

M-am înhămat la drum cu niste copilasi ceva mai mici decat mine (printre care si sora mea) alaturi de una dintre cele mai bune prietene. Ce sa va spun... in aceasta tabara a fost fenomenul "Alejandro" sau mai bine zis, "Lady gaga". Poate va intrebati de ce. Ei bine... cum acum este la moda sa se organizeze "discoteca" in fiecare seara pentru pici ne-am dănţuit si noi un pic, insa toata saptamana pe Lady Gaga. Era singura sursa de muzica pentru noi. TOATA SAPTAMANA. Inainte sa plec, am innebunit-o pe mama cu "Alejandro" timp de 2 zile, am invatat coregrafia din videoclip cu sora mea, parca am avut o revelatie. Si ce credeti? In tabara, au invatat toti coregrafia din videoclip.

Bineinteles ca m-am intors la Bucuresti cu cateva perle ca... mde nu au lipsit sarea si piperul. Una am zis-o chiar eu... de fapt am citit-o prost (era 12 noaptea, am o scuza!) in loc de ,,călcâiul" am zis ,,câlciul lui Achile". Am mai adunat si alte perle dar asta parca si acum sta cocoţată pe creierul meu (mde...am zis-o eu)

Intr-o alta ordine de idei, v-am spus mai sus ca am vizitat manastirile intr-una din zile. In alta zi am ajuns in Suceava la Cetatea de scaun (de fapt... la ce a mai ramas din ea) si la Planetariu (genial aici!). De asemenea, am coborat sub pamant la parca o adancime de 70m in salina Cacica. (Brrr ce frig era!)

Nu am simtit cand a trecut saptamana. Am fost fascinata de ceea ce vedeam, insa culmea... lucru care nu mi s-a mai intamplat si am fost plecata perioade mult mai lungi din Bucuresti, mi s-a facut dor de casa in ultimele zile. M-am reintors cu bateriile incarcate, cu o fericire si cu o pofta de viata ce cred ca mi se citesc in ochi. Nu am motive sa fiu, insa e un sentiment frumos ce ma face sa cred ca lumea e mai buna decat era ieri (sper sa fie asa). Sunt fericita ca sunt acasa, alaturi de cei dragi, inapoi in lumea mea.

Inapoi acasa

2010-07-17T22:46:00.004+03:00

M-am reintors. Bine v-am regasit! Am sa va scriu doar cateva fraze pentru ca sunt foarte obosita. In decursul zilei de maine voi incepe sa va povestesc si sa va arat poze. O noapte linistita tuturor!

Plec!

2010-07-11T21:45:00.007+03:00

Nu mai sunt decat cateva ore si ma voi arunca la un drum lung. Plec cred ca intr-un din vacantele visurilor mele: si nu, nu ma duc in Bora-Bora si nici in Hawaii. Plec prin tinuturile mioritice, tocmai in creierii muntilor. Ura! Scap de agitatia, galagia si aerul care de fapt nu mai e aer din Bucuresti. Promit sa va aduc poze si povesti noi.

Sa ne revedem cu bine!

Limite aruncate în subconştient

2010-07-08T12:00:00.005+03:00

Ne limităm la vise în loc să căutăm căi de a face speranţa să devină realitate.

[...]

Ne limităm la subtilităţi în loc să dăm cărţile pe faţă.

[...]

Ne limităm la minciuni pentru a face mizeria să aibă un iz mai puţin înţepător.

[...]

Ne limităm la a invidia în loc să încercăm să ne depăşim condiţia.

[...]

Ne limităm la a (ne) plânge in loc sa murim încercând să trecem obstacolele.

[...]

Ne limităm la a arunca vorbe dureroase în loc sa ne educăm pe noi înşine.

[...]

Suntem oameni,

insă ne limităm la a ne ascunde in spatele unor măşti de

NEoameni

de frică sa nu ne judece cei ce se ascund ca noi.

...ne adaptăm la o lume bolnăvicioasă în care riscăm să ne îmbolnăvim şi noi.

Horia Brenciu - Ultimul dans

2010-07-04T14:46:00.005+03:00

"Ultimul dans" este primul single de pe noul album al lui Horia Brenciu, si anume "37". Vineri a interpretat-o cu bandul său LIVE la "Neaţa cu Razvan si Dani". Cuvintele sunt de prisos, nu pot decat sa spun: felicitari! De vreo saptamana nu contenesc sa o mai ascult. Iti creeaza o stare de visare cu ochii deschisi. Fie ca sunt pe role, fie ca sunt acasa, o ascult in continuu si nu cred ca ma voi opri prea curand. Asa am patit si cu o melodie ceva mai veche. Cred ca va amintiti de "Septembrie, luni", nu?
Ce sa mai zic... bravo, Horia!

P.S. Ascultati cu atentie, versurile!

Mai fac un pas... pe-un ring de dans... ce ne asteapta... lumea intreaga se-opreste in loc... timpul intors ca o carte de joc... trece azi, trece maine... la fel de nedrept... la nesfarsit... la ultimul dans te astept...

O fărâmă de ... respect

2010-06-30T22:41:00.007+03:00

Acum ceva vreme, am fost întrebată pe ce se bazează o relaţie între doi oameni care se iubesc (am dat exemplul acesta doar pentru a ajunge la subiectul pe care vi-l propun). Bineînţeles că am fost tentată să spun că iubirea ar fi criteriul principal. Însă în urma dezbaterilor (dacă le-aş putea numi aşa) am ajuns la concluzia că respectul ar fi de fapt cel mai important criteriu într-o relaţie. Ba chiar mi s-a argumentat: este singurul lucru care rămâne (sau ar trebui să rămână) după ani de zile de convieţuire, când toate trec ca vântul sau după ce doi oameni aleg sa meargă fiecare pe propriul drum în viaţă.

Traim intr-o agitatie continua, ne uitam la ceas nelinistiti si vedem cum ziua se scurge din ce in ce mai repede, suntem grabiti sa ne atingem scopurile in fel si chip, dar deseori uitam un lucru: respectul de sine, respectul fata de ceilalti... respectul. Sunt multi care gandesc ca au respectat prea mult la viata lor si nu au primit acelasi lucru inapoi... asa ca de ce sa mai continue? Secretul este si va fi mereu faptul ca cei care se respecta vor respecta la randul lor mai departe. Multi nu il stiu, iar acest lucru pateaza imaginea unui individ in fata celorlalti.

Desigur, sunt persoane care nu merita sa fie respectate. Putem trece indiferenti pe langa ele, fara sa le raspundem la provocari. Un om dezinteresat de un anume lucru nu priveste niciodata in urma sa. A te face respectat nu consta in a arata ca poti raspunde la provocarea celuilalt, ba chiar de doua ori mai bine decat ar face-o el. Atitudinea ta spune totul. Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, intr-un gest mic (Dan Puric - ,,Despre omul frumos").

Sa respecti e usor, insa sa fii respectat este greu. Si ghici de ce? Pentru ca nu mai tine de tine 100%, ci si de felul in care percep ceilalti ceea ce transmiti. Tu doar poti sa demonstrezi ca esti un om care merita sa fie tratat cu respect, iar asta o poti face numai respectandu-te pe tine insuti.

Pe scurt: respectă-te şi apoi să ai pretenţia să fii respectat, iar respectându-te îi vei respecta şi pe ceilalţi!

Rezolvarea problemei

2010-06-28T10:45:00.002+03:00

Eiiii...va eram datoare si cu rezolvarea problemei. Voi lasa palavrageala pentru urmatorul post. Iata cum se rezolva:

1)trec politistul si hotul
2)se intoarce politistul
3)trec politistul si baiatul1
4)se intorc politistul si hotul
5)trec tatal si baiatul2
6)se intoarce tatal
7)trec tata si mama
8)se intoarce mama
9)trec politistul si hotul
10)se intoarce tatal
11)trec tata si mama
12)se intoarce mama
13)trec mama si fata1
14)se intorc politistul si hotul
15)trec politistul si fata2
16)se intoarce politistul
17)trec politistul si hotul

Ma bucur ca nu ati ramas indiferenti la postul anterior. Multi m-au intrebat pe messenger in legatura cu rezolvarea problemei si mi-au oferit solutii. Va urez o zi cat mai linistita!

Problema

2010-06-26T13:16:00.005+03:00

...de logica. Poate o stiti, eu nu o stiam. In loc sa dorm... uitati cu ce imi ocupam timpul acum 2 nopti:

2 maluri si o pluta. Pe 1 mal se afla un politist, un hot, 2 fete, 2 baieti, mama si tata. trebuie sa treaca pe celalalt mal.

reguli:

- pluta suporta maxim 2 persoane

- hotul nu poate sa stea singur cu nimeni fara sa fie politistul cu el

- niciun baiat nu poate sa stea singur cu mama fara sa fie prezent tatal

- nicio fata nu poate sa stea singura cu tatal fara sa fie prezenta mama

- doar mama, tatal si poltistul pot conduce pluta

@ndree@ (24.06.2010 23:34:34): deci..la faza asta..ti-ai batut joc de mine...tre. gandita asta

A genius in a stupid world (24.06.2010 23:34:40): pai da

A genius in a stupid world (24.06.2010 23:34:57): daca vrei iti dau prima mutare

A genius in a stupid world (24.06.2010 23:35:02): nu te influenteaza cu nimic oricum

A genius in a stupid world (24.06.2010 23:35:06): dar macar incepi

...

@ndree@ (24.06.2010 23:38:25): nu, nu

@ndree@ (24.06.2010 23:38:29): lasa..ma gandesc eu

[...] --> timp in care mi-am stors creierii ca sa ii dau de cap. (N-am folosit google-ul)

A genius in a stupid world (25.06.2010 00:24:48): cred k ti-am spart creierii

@ndree@ (25.06.2010 00:24:59): da

A genius in a stupid world (25.06.2010 00:25:17): ai rezolvat-o pana la urma

Dupa aproximativ o ora, in care am bajbait la o lumina chioara pe niste bucatele de hartie cu fel de fel de scheme, m-am putut baga la somn linistita. Pe sistemul: uite de ce nu mai dorm eu noaptea! =))

Succes! (nu la cautat pe google, ca se gaseste repede, ci la gandit :)) )

MUST READ: Printesa gheturilor (by Camilla Läckberg)

2010-06-23T22:04:00.009+03:00

Poate ca v-ati obisnuit ca in loc de acest ''MUST READ'' sa vedeti pe alte bloguri ''MUST SEE'' sau ''MUST LISTEN". Ei bine, traiesc cu speranta ca inca mai exista tineri in ziua de astazi care mai considera lectura un hobby, nu numai messengerul sau Counterul. Asa ca eu vin in seara aceasta cu o sugestie pentru oricine citeste acest post. Unii probabil au iesit de la mine de pe blog imediat ce au vazut titlul, altora poate le-am starnit curiozitatea. Dar sa revenim la oile noastre: de cand ma stiu am fost adepta filmelor politiste (traiasca Denzel Washington!) si al romanelor politiste. Evident, nu am citit numai romane politiste, insa ele m-au tinut cu sufletul la gura mereu.

Nu cu mult timp in urma, plimbandu-ma prin mall, si trecand si pe la carti am dat cu nasul de romanul scriitoarei Camilla Läckberg, si anume ,,Printesa gheturilor". Bineinteles, nu mi-ar fi sarit in ochi daca nu ar fi fost cartea lunii mai. A fost de ajuns sa o sa rasfoiesc o singura data si sa imi spun: ,,Trebuie sa o citesc!". Zis si facut. Am citit-o pe nerasuflate si nu regret acele cateva nopti in care abia daca mai imi tineam ochii deschisi si totusi ma incapatanam sa o citesc. Daca am adus mai sus vorba de romane politiste, va dati seama ca se numara printre ele. Actiunea se petrece in Fjällbacka, un orasel pitoresc aflat undeva intr-o insula din arhipelagul suedez. Pana acum suna banal... dar de aici incepe frumusetea: Alexandra este gasita dupa mai multe zile moarta, in cada. [...] Personajul principal este insa Erica Falck, o scriitoare de biografii care acum - dupa moartea parintilor ei - s-a retras temporar pe taramul natal, ca sa scrie o noua carte. Ea este cea care o descopera pe Alexandra, fosta prietena din copilarie. Erica este rugata de familia Alexandrei sa scrie un articol in memoria acesteia. Si cum cele doua prietene nu se mai intalnisera de 25 de ani, Erica are nevoie sa-i cunoasca pe cei care i-au fost apropiati Alexandrei, pentru a mai afla cateva lucruri despre ea si a-i putea face un portret. Incepe astfel sa descopere niste lucruri spectaculose.

Cartea va fi ecranizata atat in Suedia, cat si in Franta. Personal, abia astept sa vad si filmul.

Un roman de vacanta, pentru timpul liber, poate pentru zilele in care stati pe plaja si va plictisiti sau intr-un hamac la umbra unui copac cu crengi stufoase. Voi stiti mai bine cum si cand. Mie nu imi ramane decat sa va spun... lectura placuta!

Indrazneste...

2010-06-17T22:50:00.010+03:00

... sa zambesti ...

... caci intr-o secunda visul tau s-ar putea prapadi ...

... sa tipi ...

... caci intr-o secunda vocea ta s-ar putea risipi ...

... sa iubesti ...

... caci intr-o secunda inima ta s-ar putea opri ...

... sa speri ...

... caci intr-o secunda dorinta ta s-ar putea implini ...

... sa fii tu ...

... caci intr-o secunda viata te-ar putea nimici ...

... sa incerci ...

... caci intr-o secunda ai putea sa schimbi

ceva la ce nu te-ai fi putut gandi ...

Indrazneste sa zambesti, sa tipi, sa iubesti, sa speri, sa fii tu sau macar sa incerci sa fii tu.

Ai reusit? Se pare ca in fata tuturor ai deja un atu.

Mandreste-te cu zambetul, strigatul, iubirea, speranta... cu tine.

Si ia-o de la capat maine.

... indrazneste sa indraznesti!

Ieri boboci, azi mai putin

2010-06-11T23:09:00.010+03:00

Ei... uite cum cu bune si cu rele (mai mult bune decat rele) s-a dus inca un an de scoala. Dar nu orice an, ci primul an de liceu (pentru mine). Practic, azi a fost sfarsitul inceputului ca mde... inceputul a fost mai dificil. A fost un an plin de stres, munca, distractie, prieteni noi, surprize (frumoase, dar si mai putin frumoase), priviri morocanoase, dar si simpatice. Am avut tot tacamul. Sunt ingrozita: parca ieri era prima zi de scoala iar eu eram cu un buchet de flori in mana prin curtea liceului cautandu-mi clasa. A trecut timpul inspaimantator de repede. Cred ca nici nu o sa imi dau seama cand va trece vara.

Si totusi, a fost cel mai frumos an de scoala pe care l-am parcurs. Daca m-ai intreba de ce, nu stiu ce ti-as raspunde. Pur si simplu mi-a placut. Si da, mi-a placut in ciuda acelor pareri si vorbe scoase la adresa parului meu (ma refer la modul in care mi-l aranjez) sau la cat de colorata eram. Unii m-au admirat, altii m-au ironizat (cum spuneam si mai sus: cu bune si cu rele).

Ieri eram boboci, azi mai putin. Asa cum zicea si un coleg mai mare de liceu astazi: ,,Nu mai sunteti boboci, sunteti mai putin interesanti!". Mi-a placut replica :)). Chiar daca imi doream sa vina vacanta mai repede am sa simt lipsa zilelor de scoala in care nu aveam timp de nimic si eram mereu pe fuga, de orele de chimie in care calculam cine va iesi la tabla in functie de data sau poate chiar de domn' bodyguard care ne tinea din scurt intotdeauna.

Colegutelor si colegule, iertati-ma pentru ziua de ieri si pentru celelalte zile in care m-am mai enervat. Ca veni vorba de colege: cred ca de la toate am avut de invatat cate ceva, mai ales ca suntem o clasa in care intalnesti o gama variata de caractere.

Ce sa mai zic.. ? Va urez o vacanta cat mai placuta, cu zile insorite dar nu caniculare si cu ploi torentiale de fericire in suflete. Colegi de liceu, ne revedem in toamna, pana atunci sa auzim de bine!

To be continued...

Un strop de... copilarie

2010-06-05T15:16:00.017+03:00

Multi dintre cei care ma stiu, ma cunosc pentru aspectul meu pueril (zorzoane, culori, bratari, par electric), pentru momentele in care rad (si sunt foarte dese) si cine stie pentru cate alte lucruri ce tin de copilarie. Mi-a placut sa fiu copil, sa ma joc "elasticul", "sotronul", "pasi pe jos" - de parca ar putea fi in aer - "leapsa pe culori, pe masini, pe ,,coco" etc". Si acum imi aduc aminte, eram doar trei copilasi in fata blocului. Cand ne-am mai marit, am mai dat cu nasul si de alte jocuri, ba chiar ajunsesem sa facem campionat de "table" in fata blocului. Atunci pareau niste banalitati, acum sunt niste momente pe care nu am sa le mai traiesc niciodata. De ce scriu chestiile astea? Pentru ca bucuria copilariei cred ca o constientizam mai tarziu. Cand suntem mici, ne dorim sa fim mari, iar cand ajungem sa fim mari am vrea sa fim din nou mici.

Sa te joci, sa inveti jucandu-te, sa razi, sa nu ai griji, sa crezi in Mos Craciun - sunt lucruri pe care le poti face numai la varsta copilariei. Se spune ca desi ajungem sa fim adulti, undeva, samanta aceea de copil ramane in suflet. Va amintiti de acele rautati infantile, care ii amuzau pe cei mari? Acum le vad si eu la copilasi si imi amintesc cum eram eu acum nu mult timp. Peste mai putin jumatate de an, voi implini frumoasa varsta de 16 ani. Sincer, ma sperie gandul acesta. Aseara, am participat la aniversarea surorii celei cu care am copilarit pe aceeasi strada pe care acum copilareste si sora mea. Surorile noastre duc povestea mai departe, iar noi acum privim din umbra. Ei bine, pitica a implinit de 8 anisori (cea mai fericita varsta). Pentru cateva ore, am intrat in pielea copilului de acum cativa ani, acea Andreea care se supara repede si pleca acasa. Doar ca aseara nu am mai avut timp de suparare. Parca nici nu poti sa stai intr-o parte cand vezi cata bucurie radiaza si transmit niste copilasi. Aseara am fost din nou copil! Iata ce a iesit:

Condamnati la viitor

2010-05-27T20:30:00.010+03:00

Stiu ca multora dintre noi, de fapt nu cred ca exista om care sa nu isi doreasca sa dea timpul inapoi pentru a schimba ceva. Ghinionul nostru este ca timpul e ireversibil si ca tot ce facem ramane neschimbat. Poate doar efectele le putem schimba, dar un lucru facut ramane ,,bun facut".

Ironia sortii este ca multi dintre noi realizam ce prostii facem dupa foarte mult timp. La inceput avem impresia ca suntem fericiti sau ca e un lucru corect, insa dupa ce ne luam niste suturi in fund de la viata, sau pur si simplu timpul le aranjeaza pe toate, ne dam seama ca am gresit.

"Gandeste de doua ori inainte sa faci ceva" - ei bine da, destul de adevarata zicala, dar nu mereu vom sti ce surprize ne ofera viitorul. Stiti doar, nu ne ajung 100 de ani sa cunoastem un singur om. Am spus odata ca inainte de toti, noi insine suntem niste enigme carora trebuie sa le dam de cap. De multe ori veti vedea, ca va dezamagiti singuri pe voi insiva. De aceea, in majoritatea cazurilor trebuie sa gandim de doua ori inainte sa facem ceva.

Putini sunt oamenii care pun accent pe consecinte. Multi se avanta fara sa se gandeasca macar o clipa la ce ar putea distruge (o prietenie, un vis) si isi urmaresc doar scopul propus. Putem sa privim si in stanga, si in drepta, nu numai inainte. Uneori suntem atat de salbatici si insetati de indeplinirea propriilor noastre capricii incat intre lumea noastra si jungla parca nu ar mai fi nicio diferenta.

Viata trece infricosator de repede. E pacat sa traim din regrete. Trebuie doar sa stim cum sa jonglam cu ideile noastre, visele, vorbele, iluziile si sa stim cum sa ne educam vointa. Si nu in ultimul rand: trebuie sa invatam ca tot ceea ce facem sa ramana ca o amintire colorata in memoria noastra, doar pentru a incalzi clipele negre care ne pot surprinde oricand. Numai aplecandu-ne asupra trecutului putem avea taria faptelor de astazi. (Nicolae Iorga)

Sacul cu dorinte

2010-05-18T21:42:00.010+03:00

Cred ca este unicul sac fara fund, singurul care nu se sfarseste vreodata. Te-ai gandit vreodata cam de cate ori spui pe zi ,,vreau" sau ,,imi doresc"? Nu, nici eu. De fapt e prima oara cand imi pun intrebarea aceasta. Dar stau si ma gandesc de ce multe dorinte raman doar la stadiul de... dorinte. Clar, unele sunt imposibile. Nu vorbim despre universalele doleante care suna cam asa: ,,imi doresc o vila cu piscina". Ma refer la acelea care sunt realizabile si totusi nu se indeplinesc. Gresim noi? E de vina destinul? Uneori gresim noi, uneori acesta e firul destinului. Insa, unele sperante ale noastre nu iau contur in realitate pentru ca suntem egoisti. Traim intr-o lume in care fiecare traieste pentru el insusi, in care oamenii nu stiu cum sa faca mai multi bani pentru a-si indeplini mofturile. Suntem atat de orbi incat nu mai facem diferenta intre ,,moft" si ,,dorinta". Moftul te satisface pentru o perioada scurta de timp, in schimb dorinta... vine din suflet, presupune o anumita implicare emotionala.

Unii obisnuiesc sa spuna ,,ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea sa ti se intample". Ei bine asa este. Multi dintre noi cad in prapastia slabiciunilor, cea de care aminteam in posturile precedente, si obtin ceea ce isi doresc. Insa, in acelasi timp, o dorinta implinita poate sa iti faca si mult rau. Crezi sau nu, faptul ca iti face rau, ca te afecteaza, in mod paradoxal iti demonstreaza ca ai suflet, ca ai sentimente, ca... esti om.

,,Quid pro quo?" (lat. ,,Cine pentru ce?") - era o sintagma folosita in trecut de eruditii vremurilor. Cine? Ei bine, noi! Pentru ce? Aceiasi noi, nu stim pentru ce ne dorim unele lucruri care nu ne aduc decat instabilitate in viata.

Sacul acesta cu doleante este infinit pentru ca noi suntem infiniti, in gandire, in modul nostru de a comunica. Cu cat orizontul se deschide in ochii nostri mai mult, cu atat avem tendinta de a ne dori mai mult. Dar vin cu ultimele idei si intrebari in acelasi timp: meritam mereu sa ni se indeplineasca dorintele? Pretuim ceea ce ne dorim?

Simplu: iubirea!

2010-05-10T10:23:00.004+03:00

Iubirea e un vis.

Iubirea e o dorinta.

Iubirea e realitate.

Iubirea e o iluzie.

Nu, nu, nu! Nu stim ce e iubirea. Pana azi m-am ferit sa scriu despre dragoste clar si raspicat. Mereu am oscilat pe langa subiect si nu pentru ca asa am vrut, dar pur si simplu nu am gasit momentul, nu mi-am gasit cuvintele. De fapt, este foarte greu sa iti gasesti cuvintele cand scrii despre acest cuvant mic, insa cu o semnificatie imensa.

Pun pariu ca atunci cand ai vazut titlul acestui post, te-ai gandit la prietenul/prietena ta, la ultima cearta pe care ati avut-o sau poate la ultima plimbare sub clar de luna. Ei bine... am ajuns sa ne gandim numai la acest fel de iubire.

Ne nastem intr-o familie, unde primim caldura, unde intalnim oamenii care pur si simplu si-ar da viata pentru noi. Aceasta nu e iubire? Ba da! Ba mai mult... este iubire neconditionata. Si totusi, exista oameni care nu au parte de acest sentiment, dar acesta este deja destinul si nimeni nu este vinovat de ceea ce trebuie sa se intample.

Sunt oameni care scriu, vorbesc, cred in dragostea de patrie. Ei bine, si aceasta este o iubire, incontestabila de altfel. Putem sa iubim si sa nu fim iubiti, putem sa iubim in mii de feluri, putem sa iubim in felul nostru. Dragostea ne impinge spre visare, spre zile insorite chiar daca cerul este plin de nori. Cand iubesti nu simti frigul, nu vezi pericole, nu vezi pe unde calci. Dar aici, vorbim deja de acea iubire despre care iti ziceam mai sus, aceea care trece prin stomac. De cele mai multe ori, suntem luati prin surprindere si ajungem sa nu rezistam fara sa il vedem pe cel/cea care, in opinia noastra, ne completeaza. Dar exista un moment de luciditate in care realizam ca... ne-am indragostit.

Iubirea ne joaca feste, ne orbeste, dar este cel mai frumos sentiment pe care il poti simti vreodata. Iubind, simti ca poti recupera lucrurile, ca se lipesc cioburile sparte. (Dan Puric - ,,Cine suntem?")

FiloSofia filoZofiei

2010-05-04T22:51:00.005+03:00

Ei bine, cu cat incep sa cunosc mai multa lume cu atat imi dau seama ca multora le place sa se laude cu inteligenta pe care nu o detin de fapt. Se simt asa de bine cand incep sa dea lectii si cand incep sa isi etaleze talentele si aptitudinile de parca m-ar interesa pe mine meritele unor ANONIMI. Ca sa ma fac inteleasa mai bine de toata lumea am sa va istorisesc de la A la Z. Va aduceti aminte de postul ,,Coexistam separat"? Daca ii veti citi primele randuri veti vedea ca am o sintagma care suna cam asa: ,,filozofia vietii". Ei bine, ieri, se trezeste o inteligenta sau un inteligent, care se intituleaza ,,Anonim" sa imi spuna ca este "filoSofie, nu filozofie". Ei nu zau!? Bai fratilor, stiti ce ma amuza? Faptul ca tot mai multi afirma tot felul de bazaconii fara sa se documenteze inainte. Inteligentule/draga mea, ai auzit de DEX sau de DOOM2 ? A, nu? Te anunt eu ca exista! Ba chiar sunt pentru toata lumea, chiar si pentru tine! Nu, nu ma consider cine stie ce desteptaciune nedescoperita inca, dar sunt destul de atenta mai ales cand ma joc cu cuvintele. De asemenea, asa si pentru cultura ta generala, spre deosebire de tine stiu ca se accepta ambii termeni (de aceea imi permit sa scriu si cu ,,s", dar si cu ,,z" atunci cand mi se pune mie pata!). Se foloseste cu ,,s" pentru ca provine din latina, insa academicienii au permis si folosirea cu ,,z". Cine stie, maine, poimaine se mai trezeste unul sa imi spuna ca de fapt se scrie cu ,,ph" si nu cu ,,f". Documenteaza-te inainte sa afirimi ceva, altfel risti sa te faci de ras!
Fratilor, e jale! Puneti burta pe carte ca e de plans. Ajungem sa ne contrazicem in prostie si e dureros. In curand vom ajunge sa declaram in scris ca ,,neam dus la America si ca ne-am de ne-amul nostru nu a vazut asa ceva". Ma repet: e jale! Si se mai mira lumea de ce suntem printre ultimele tari din Europa la nivel de cultura. Uitati de ce!

P.S.: Precizez pentru cei care abia asteapta la cotitura sa imi sara in cap ca am scris primul ,,neam" fara cratima si cel de-al doilea cu cratima, ca am facut-o special!
P.S2: Daca taceai, filos/zof ramaneai!

Ascunsi de noi

2010-04-26T21:41:00.019+03:00

,,M-am ascuns de mine cu mine." (Dan Puric) - stiu ca v-am terorizat cu citatele din Dan Puric dar uneori ele imi sunt sursa de inspiratie.

Revenind. De multe ori ti se intampla sa iti doresti ceva impotriva principilor dupa care te ghidezi in viata. Tii minte? Intr-un post anterior am spus ca viata este o mare nemărginită, cea mai adâncă pe care o vei trece vreodată, este o mare înşelătoare, care iţi păcăleşte busola şi iţi pregăteşte furtuni în locuri însorite. (Vezi postul ,,Toate panzele sus!") Cam asa e si cu momentele acestea... in care te ascunzi de tine cu tine. Momente in care iti doresti cu ardoare sa se intample ceva, acel ceva dupa care tanjesti si totusi stii ca iti este interzis.

Suntem conturati cu slabiciuni de tot felul, slabiciuni carora deseori nu le facem fata. Insa, uneori le constientizam si punem frana. Dar incetul cu incetul... momeala pune stapanire pe noi si ne determina sa pasim stramb. Stii care e ironia? Ca in unele situatii ajungem sa zambim, sa fim fericiti tocmai din cauza acestei prabusiri in groapa slabiciunilor. Acum depinde de norocul fiecaruia dintre noi. Poti sa fii slab si sa pierzi sau poti sa fii slab si sa realizezi ca prin prisma alegerilor tale ai fost de fapt... norocos.

Cand incerci sa te ascunzi de tine, de ceea ce iti doresti, in adancul tau ajungi sa crezi ca esti ratacit intr-un labirint. Mintea ta e un labirint, iar infundaturile sunt intrebari ca: ,,Ce vreau?", ,,De ce?", ,,Oare e bine?".

Cumpana ?!

Ei bine da, cumpana! Si practic, esti singurul care poate sa ia decizia cu sufletul caci e vorba de tine, de mintea ta de viitorul tau... de tot ceea ce se leaga de tine. Te lasi ghidat de sentimente sau de principii, risti ca sa castigi?

Cand da si nu se vor intalni

In fata lor nimeni nu va mai fi;

Caci nu vor mai fi un el si o ea

Ci doar ei si un trecut candva.

Coexistam separat

2010-04-22T11:36:00.007+03:00

Un paradox! Sau poate nu. Din punct de vedere literar este un paradox, dar daca privim prin prisma filozofiei vietii realizam ca un este lucru foarte adevarat. Din cele mai vechi timpuri omul si-a gasit o forma de organizare prin care sa interactioneze cu ceilalti, a invatat sa coexiste. Totul a inceput cu o ginta, un trib si se sfarseste cu statul, republica... uniunea. Insa, oricat am incerca sa formam un grup unitar suntem total diferiti. Fiecare este inzestrat cu un talent, cu o gandire, o mimica. Nu ne leaga decat o istorie, un trecut care ne-a adus in fata. Asa cum zice Dan Puric: ,,memoria unor lucruri marete poate sa infrumuseteze un prezent meschin".

Desi traim de cele mai multe ori cu persoane dragi in jurul nostru, persoane care ne ghideaza in viata, care practic formeaza universul nostru nu putem sa fim niste copii xerox ale lor. Poate doar reusim sa le vedem ca pe niste modele, dar ajungem sa... coexistam separat. Fiecare dintre noi are un vis, sau poate chiar mai multe, o dorinta, o opinie... lucruri care ne fac sa fim diferiti de ceilalti. Suntem unici prin felul nostru de a fi. De fapt, fiecare individ este unic intr-o lume in care unicitatea este doar un cuvant folosit pentru asa numitele... exceptii. Mare greseala! Nu trebuie sa fii o exceptie ca sa fii unic caci tu esti asa de cand te nasti.

Coexistam spre a ne cunoaste unii pe altii, pentru a ne salva, pentru a ne ajuta, pentru a ne ...iubi, dar faptul ca suntem unici prin felul nostru de a fi ne determina sa coexistam separat.

,,Acum, cand scriu, inteleg fiecare neliniste, si nerabdarea, si pofta de a ma cunoaste si a ma stapani. Si faptele mele, si munca mea si teama, si bucuriile, si tristetile le inteleg." (Mircea Eliade - ,,Romanul adolescentului miop")

Listen: Daughtry - Crashed (acoustic)

UPDATE: IN DEX SE ACCEPTA ATAT ,,FILOSOFIE" CAT SI ,,FILOZOFIE". NU TE MAI GRABI SA MA CORECTEZI (ATATA VREME CAT NU AI RASPUNDEREA SA ITI LASI NUMELE).

Vorbe nespuse...

2010-04-16T22:31:00.005+03:00

...si totusi pline de inteles. O privire aruncata este o vorba, o vorba pe care vrei sa o spui si totusi nu stii cum sa o faci. Un zambet este un alt gand caruia nu ii gasesti cuvinte. Dar ce nu stii este ca... o privire poate fi un mister pentru cel privit, poate sa il arunce in groapa curiozitatii, in enigma infinita a intrebarilor fara raspuns.

Intrebari fara raspuns? Intrebari nule...vide.. intrebari al caror raspuns il gasesti doar la celalat, doar in zambetul lui/ei, doar in ochii pe care si-i atinteste spre tine. Toate acestea sunt...vorbe nespuse si totusi pline de inteles.

Un joc nesfarsit de priviri te poate aduce in pragul nebuniei, iar tu, ca un copil inocent, crezi ca poti castiga tinand piept provocarilor. Insa... te asigur, e un joc fara castigatori. Singurul lucru pe care il obtii este o satisfactie de moment, ce se pierde printre clipele ce se scurg permanent. Si atunci la ce folos?

Priveste...dar nu incerca sa omori cu privirea, zambeste... dar nu incerca sa topesti cu zambetul caci atunci cand te vei lovi de cuvinte, vei fi chiar tu victima. Uita-te in spate... umbra jocului tau s-a risipit, insa umbra cuvintelor ar aparea si acum... doar daca ai avea curaj sa le folosesti!

Prin Tara Mehedintiului

2010-04-11T21:42:00.028+03:00

Ei bine da, m-am intors in agitatul si monotonul Bucuresti. In ciuda acestor lucruri, i-am simtit lipsa, stii doar, nicaieri nu e mai bine ca acasa. Cum spuneam, am evadat si am aterizat in Tara Mehedintiului, fix in Drobeta Turnu Severin alaturi de niste oameni pe care nu ii cunosteam. Insa, cu ei m-am distrat, am ras, m-am plimbat... per total m-am simtit bine. Cred ca de la majoritatea am avut de invatat cate ceva, doar omul cat traieste invata, nu?Era o dimineata ploioasa de primavara, imi caram picioarele si capul spre ,,Informatii" in Gara de Nord. Cu ochii aproape inca inchisi de somn (am uitat sa mentionez, era ora 5) imi cautam grupul. Ne-am imbarcat in tren si iata cum porneam la drum. Usor, usor i-am cunoscut pe toti si am fost destul de placut surprinsa in privinta tuturor. Sa va dau un exemplu!? Well, l-am intrebat pe unul dintre baieti, elev la Seminar, daca vrea sa dea la Teologie si implicit sa devina preot. Stiti ce mi-a zis? "Nu e dupa cum vreau eu, ci dupa cum vrea El!". Ce replica sa mai ai la un asa raspuns?

Sa va spun care a fost primul loc spre care m-am indreptat cand am ajuns? Un magazin de unde am cumparat un ... prelungitor. Mda, 8 persoane in camera...doar o priza. Cam nasol nu? Ba chiar le-am lasat-o cadou celor care ne-au cazat, poate, poate mai invata ceva.

Am pierdut nopti jucand Mafia, chiar si Fazan. Dar de departe, cea mai horror noapte a fost ultima, pe care am pierdut-o uitandu-ma la iluzii optice cu 2 colege de camera, iar in timp ce traiam socul uneia dintre ele au cazut scandurile de la pat si practic am plecat la plimbare cu salteaua. Si uite asa la 3 dimineata puneam scandurile la pat.

Orasul!? Extraordinar de curat! Chiar daca e mic, mi-a placut foarte mult. Erau anumite strazi care imi aminteau de Brasov (de 6 luni tot vreau sa scriu despre Brasov, promit ca ma voi tine de cuvant).De asemenea am avut ocazia de a ma plimba cu vaporasul pe Dunare. Absolut superb! Peisajele m-au lasat efectiv fara cuvinte. Desi pana acum 4 ani, am mers 12 ani la rand in acea zona, nu i-am vazut frumusetea cu adevarat decat acum. Poate si pentru ca eram mai mica si nu constientizam. Cert e un singur lucru: m-am intors acasa cu o tuse rupta ce atarna la bagaj si in prezent, cu o sticla de sirop jumatate terminata si bineinteles cu 2 folii de Strepsils si Paracetamol aproape terminate. Dar ce conteaza!? Important este ca imi voi aminti cu placere mereu de aceasta escapada. Le multumesc celor care m-au facut sa rad! Sa ne revedem cu bine si la anul! (sper sa ne revedem). Acum va las sa va uitati la poze. Cred ca m-am uitat de vreo 10 ori la ele.

M-am intors :)

2010-04-11T13:07:00.004+03:00

Iata-ma inapoi acasa!

Am sa revin cu poze si povesti din neasteptata mea escapada...

Bagaje

2010-04-04T11:56:00.005+03:00

...imi fac bagajele

...sa plec departe

...si de acolo nu m-as mai intoarce

Hristos a inviat! Va doresc o minte mai luminata si o primavara frumoasa in continuare!

Zambeste

2010-03-30T11:59:00.011+03:00

Zâmbeşte pentru că apune soarele,
Mâine ne va încânta iar privirile.
Zâmbeşte pentru că apare luna
Ea îţi aduce noaptea lumina.

Zâmbeşte când îţi plânge sufletul,
Căci el spune doar adevarul.
Zâmbeşte pentru clipele în care ai zâmbit
Şi pentru că… le-ai întâlnit.

Zâmbeşte la infinit
Pentru zilele ce le-ai trăit.
Zâmbeşte căci altul nu poate
Şi şi-ar dori pentru eternitate.

Zâmbeşte-mi sincer într-o lume
Unde zâmbetul fals are renume.
Zâmbeşte-mi pentru ultima oară
Aşa cum o făceai odinioară.

TACI: Lasa-ma sa ascult linistea!

2010-03-24T23:01:00.006+02:00

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat. Si nu pentru ca nu voiam, ci din lipsa de timp. Fratilor, nu ne mai ajunge timpul!!! Cer imprumut vreo 2-3 ore pe langa cele 24 pe care le are ziua. Cred ca asa as reusi sa fac tot ce imi propun intr-o zi. Oferte?
In alta ordine de idei... a venit primavara (in adevaratul sens al cuvantului). Am reusit in sfarsit sa ma incalt in vechile mele role care scartaie si se aud ca toate cele. Dar nu e bai, inca mai merg.
Ca tot ziceam de primavara: am un sentiment foarte ciudat zilele astea, poate e astenia, care probabil ma afecteaza mai mult anul acesta. Am impresia ca de cand am terminat sezonul rolelor(septembrie 09) am intrat intr-o stare de eterna visare. Am visat, am visat...iar acum, cand am dat cu nasul de caldura din nou... parca m-am trezit si parca nimic din ce s-a intamplat de-a lungul a aproape 7 luni de zile nu s-a intamplat.
Ma rog, life is life! De maine ma reintorc la latina mea. Am invatat sa ma concentrez spre orice altceva ce mi-ar putea distrage atentia de la amintiri mai putin placute. Si totusi... pana maine vreau sa ascult linistea... caci de maine reincepe haosul pentru mine.

Sunt doar eu si tacerea... si setea de a vedea linistea.

Amintiri

2010-03-17T22:18:00.006+02:00

Imi este sete de zilele de vara in care radeam in nestire. Imi este sete de zilele in care ma plimbam pe role. Imi este sete de iluziile pe care le aveam in cap stand pe o banca parasita, sub ploaie. Imi este sete chiar si de... acea unica banca de sub un cer instelat pe care nu cred ca am sa o uit vreodata.

Mi-e dor de soare, mi-e dor de lume, mi-e dor de cei pe care ii vedeam pe bucla si imi zambeau fara sa ma cunoasca. Erau doar niste simpli oameni care ma stiau ca fiind "fata cu parul de aur" sau "fata cu palaria" sau mai stiu eu cate pseudonime am. Mi-e dor de domnu' cu catelu' care ma saluta mereu ca un chinez desi nu ma cunostea, de columbienii care cantau "la ceas", de galagia pe care o faceam cand mergeam toti pe role in card, de "Atentie, pateaza, pateaza!" (asa le atrageam atentia oamenilor pe strada cand "dadeam din rotite"), de cainii care in loc sa ne alerge se speriau de noi, de tunetele ce ma prindeau cu castile in urechi de...tot. Chiar si de tine, tu cel care imi citesti randurile si astepti sa vina vara asa cum astept si eu...cu nerabdare! A si sa nu uit... mi-e dor chiar si de nenea acela care se plimba mereu pe bicicleta sau pe role cu inca un pusti, desi nu am schimbat o vorba niciodata, poate doar priviri ironice. Nu poate, ci sigur!

Imi lipsesc toate acele clipe caci...am visat, am ras, am strigat, m-am indragostit fara sa imi dau seama, iar am visat, iar am ras dar s-a terminat. Insa, astept sa revad tot ce este viu doar in amintirea mea, astept sa treaca primavara, sa treaca examenele... sa revad acei ochi ce m-au facut sa zambesc...sa reinceapa totul. Bine, nu chiar totul, caci intotdeauna ceva va lipsi. Si da, daca ma intrebi stiu ce va lipsi. Dar nu iti voi spune, caci viitorul e imprevizibil. O da! Mai imprevizibil decat te-ai putea gandi.

Imi este sete de clipele de fericire ludica ce m-au abandonat odata cu plecarea verii... iar eu ma adancesc tot mai mult in eterna metempsihoza... incercand sa imi regasesc sperantele puse intr-o raza de soare. Mi-e dor de tot ce a fost odata... ca niciodata!

Despre viata

2010-03-11T22:03:00.005+02:00

De fapt totul incepe cu o poveste...asa cum s-a inatamplat, asa cum a fost... toate in viata asta au avut un rost. Imi aduc si acum aminte: sunt clipe ce te lasa fara cuvinte. (Dreamer&Smil - Cum am crescut).

Stii, cititorule, socoteala de acasa nu e acceasi cu cea din targ. Degeaba te pregatesti cu o suma de bani caci la fata locului iti dai seama ca e ... criza. La fel se intampla si cu un sfat, il daruiesti cu un gand bun si este perceput cu totul si cu totul in alt fel. Odata, am zis tot aici, pe blog, in felul urmator: "tu esti enigma pe care trebuie sa o descoperi mai intai". Ei bine...nu m-ai crezut !? Chiar asa este. Cu un pic de ajutor de la cei din jur te poti descoperi chiar mai repede. Dar trebuie sa fii si flexibil in gandire ca sa poti indeplini aceasta misiune. In viata invata sa privesti si in stanga, dar si in dreapta nu numai in fata. De ce? Pentru ca poti rata multe sanse de a-ti depasi conditia umana in care te gasesti.

Suntem intr-o permanenta competitie cu viata, iar daca nu incercam sa ne autodepasim ne vom arunca singuri in groapa slabiciunilor.

De fapt totul incepe cu o poveste - esti cea dintai poveste, o poveste permanenta careia numai tu ii poti desena meandre si provoca tunete.

Asa cum s-a intamplat, asa cum a fost - nu ai ce sa ii faci, asa ai fost lasat, dar asta nu e o scuza spre a nu te autodepasi.

Toate in viata asta au avut un rost - bineinteles, toate momentele vietii trebuie valorificate, trebuie gandite... din ele inveti cum sa traiesti.

Sunt clipe ce te lasa fara cuvinte - asa este, dar orgoliul te impinge sa ripostezi desi crezi ca nu ar trebui. Un sfat venit de la ultima persoana la care te-ai putea gandi te poate lasa fara cuvinte. Doar ca... esti prea orgolios/orgolioasa ca sa poti accepta realitatea.

Nu incerca sa traiesti intr-o lume desenata din creta multicolora. Cu siguranta cineva va veni si va sufla, iar totul se va raspandi pentru ca nu folosesti fapte reale ci doar un praf colorat.

Poti sa...

2010-03-06T18:21:00.010+02:00

.... aprinzi o stea?

"Nu, caci ea sta aprinsa mereu."

.... ii dai foc apei?

"Nu, caci ea stinge focul."

.... te uiti in viitor?

"Nu, trecutul ma tine pe loc."

.... spargi balonul cu vise?

"Nu, s-a pierdut undeva in inaltul cerului."

.... opresti timpul in loc?

"Nu, vreau sa ajung mai repede la tine."

.... sa spui "te iubesc"?

"Nu, caci voi crede pe cuvant."

..........................................................................................................

"Pot doar sa visez in continuare ca aprind o stea incercand sa ii dau foc apei, ca ma uit in viitor si sparg balonul cu vise, ca opresc timpul in loc spunand ca te iubesc."

Poveste de 1 martie

2010-03-01T22:46:00.005+02:00

Era un 1 martie superb. Soarele stralucea pe cer, toata lumea zambea, iar in aer se simtea o atmosfera de sarbatoare. Era un 1 martie care totusi ascundea un sfarsit...insa marca un alt inceput inca necunoscut de nimeni.

Dintr-un amalgam de oameni, un el si o ea se jucau de-a soarecele si pisica fara sa spuna lucrurilor pe nume. Dar era frumos: o privire dulce, un semn pe care numai ei il intelegeau, o vorba cu subinteles.

El, cu acelasi şarm ca intotdeauna, a reusit sa lumineze totusi acest sfarsit ce se apropia tot mai repede. I-a facut un semn discret si i-a spus sa intinda mana. Cu un suras parca rupt dintr-un vis, i-a legat la mana snurul ce marca... purul Martisor, a imbratisat-o si i-a spus ca se vor revedea...

Ea i-a multumit, s-a intors...si a plecat cu o lacrima curgandu-i pe obraz. Tocmai se daduse startul unui nou inceput, insa amandoi aveau sa stie mult mai tarziu...

La multi ani, cititoarelor! Da..acum ma adresez numai cititoarelor! Sa fiti fericite si iubite! Meritam sa fim iubite. Va doresc o primavara cat mai insorita!

P.S. (pentru toata lumea): Iarna care tocmai a luat sfarsit zice ca nu trebuie sa ne lasam dusi/duse de prima bataie de vant ce anunta inceputul primaverii.

Epilog

2010-02-24T22:51:00.007+02:00

Cheamă-mă, momeşte-mă, ceartă-mă,

Du-mă pe-o margine de stâncă,

Aruncă-mă într-o groapă cu magmă

Şi prinde-mă de mânecă.

Dar nu mă lăsa să cad.

Fă-te că te răzbuni

Pe ceva ce nu ai aflat

Că a fost doar un joc între nebuni.

Doi nebuni - eu şi cu tine,

Am alergat la infinit

Către groaznicul sfârşit

Necrezut nici chiar de... mine.

Dar este doar un vers ştrengar.

Nu lua în seamă nici măcar

Acest vis dintr-un Brumar,

Ce brusc a devenit coşmar.

Toate panzele sus!

2010-02-18T21:29:00.013+02:00

Cu nu mult timp in urma...sedeam pe o stea, undeva langa vechea mea prietena Luna. Si ce faceam... numaram celelalte stele, iar de fiecare data cand atingeam alta ma intrebam ,,ma iubeste?", iar la urmatoarea ,,nu ma iubeste?" si tot asa...la nesfarsit.. Dar vai! Era doar un cosmar caci cineva m-a impins de pe stea si am cazut in gol... M-am trezit in aceeasi camera ce mi-a cunoscut toate bucuriile si toate tristetile, pe acceasi canapea rosie. Am privit inspre tavan si mi-am zis: "A fost doar un cosmar, bine ca nu a fost realitate!"

Ei, cititorule, cosmarul meu e semnificativ, de fapt de aici ai sa intelegi ca... intotdeauna va exista cineva in spate care sa te trezeasca si totodata sa te raneasca..pentru ca tu ti-ai mai fi dorit sa visezi.

Iti aduci aminte? In ''Reteta unui vis" ti-am spus sa indranzesti sa visezi deoarece visele sunt cele care ne demonstreaza ca sufletul nostru e conturat cu sentimente. Indrazneste la infinit, pentru ca viata...valurile vietii deja ne iau prin surprindere, un pescarus ratacit croncane in zare, iar un nor razlet pateaza cu albul sau cerul infinit. Si totusi, ce este viata? Noi navigam in largul ei, dar nu am definit-o până acum. Viata este o mare nemarginita, cea mai adanca pe care o vei trece vreodata, este o mare inselatoare, care iti pacaleste busola si iti pregateste furtuni in locuri insorite. Aceste furtuni nu sunt decat obstacolele de care, vrem sau nu, ne lovim mereu, insa nu uita ca a sti sa razi in clipe tragice inseamna a stapani tragicul(Marin Preda).

Aduna-te! Numai asa ii poti scadea pe ceilalti ... sunt oameni care nu merita nici macar sa fie priviti..asa ca scade-i din viata ta, din ceea ce esti tu, dar inainte de toate trebuie sa te aduni pe tine insuti... aduna tot ce inseamna amintire, tot ce inseamna slabiciune. Tine-le pentru tine si nu le mai impartasi cu ceilalti. Doar asa ii vei scadea din viata ta pe cei care nu te merita!

Ei… uite cum intr-o perioada scurta de timp, am parcurs aceasta mare, a vietii, prin puterea gandului, a cuvintelor. Mi-ai fost camarad de calatorie si nu am sa uit niciodata acest lucru, dar a venit vremea sa ne despartim, fiecare sa isi inceapa propriul sau drum… prin viata. Eu mi-am facut datoria de coleg de breasla si ti-am impartasit cateva dintre secretele ei. Acum trebuie sa iti demonstrezi tie insuti ca ai inteles esenta si ca pretuiesti ceea ce ai primit. Un cuvant poate fi un cadou mai scump decat orice alt cadou care te satisface pe moment. Un cuvant te poate schimba, te poate marca, te poate invata. ,,Nu e important ce spune omul, ci de ce o spune” zicea Maxim Gorki. Asa ca de aici incolo, vei naviga singur aceasta mare si vei cugeta asupra a ceea ce ti-am impartasit. Nu mai e timp de pierdut, ,,toate panzele sus!”

Crede...

2010-02-13T20:49:00.006+02:00

Crede...

in privirea ei..

Crede...

in ceea ce e..

Crede...

in visul ei..

Crede...

caci si ea a crezut in tine..

Crede in privirea ei... pentru ca ea iti spune multe.

Crede in ceea ce este... pentru ca este cu adevarat ea.

Crede in visul ei... pentru ca este sincer.

A crezut in tine... pentru ca erai visul ce se zarea in privirea ei si o facea sa fie cu adevarat ea!

In calatorie spre nicaieri

2010-02-08T11:16:00.007+02:00

"Voi pleca, voi pleca si voi ajunge departe, acolo unde nimeni nu ma va gasi!" - asa isi spunea. In mana tinea strans o scrisoare si o fotografie. Ar fi vrut sa le arunce in focul ce mocnea in acelasi semineu langa care se incalzea odata. Dar ceva nu o lasa. Sa fi fost constiinta? Nu... ea i-ar fi zis prima sa le arda.

"Voi pleca, voi pleca si voi ajunge departe, acolo unde nimeni nu ma va gasi!" - si-a spus din nou in gand. Cu privirea inainte, a trantit usa pentru ultima data. Tot ce lasa in urma erau niste pasi pe zapada ce te orbea cu albul ei.

Si a mers, a mers pana cand a ajuns acolo unde nu ar fi gasit-o nimeni, dar simtea ca nimic nu se schimba oricat ar fi mers. In mana tinea strans scrisoarea si fotografia. Ajunsese departe, dar totusi nicaieri. Se mintise pe ea insasi cand si-a spus ca va ajunge departe caci ar fi putut face asta doar daca ar fi renuntat la amintire. Amintirea o urmarea. Era chiar la ea in mana... era mereu in mintea ei. Amintirea o dusese catre nicaieri.

Am deschis postul acesta cu o mica povestioara cu speranta ca intram in miezul subiectului mai usor. Ei bine, cititorule, suntem invadati de amintiri. Orice obiect, orice vorba, orice fotografie, orice zambet, orice privire, orice... orice ne trezeste amintiri. Ba chiar nu putem scapa de ele. Ele raman permanent vii, doar ca... uneori sunt atat de vii incat ne-am dori ca mai bine sa nu existe deloc. Dar, aminteste-ti ca oricat ai incerca sa fugi de trecut tot nicaieri vei ajunge! Mai bine gandeste-te la prezent, decat sa te macini incercand sa scapi de ceva ce oricum va ramane permanent undeva in mintea ta.

In calatorie spre nicaieri exista doar bilet pentru dus, nu si pentru intors!

Noi si doar atat

2010-02-02T15:43:00.011+02:00

Hai sa vorbim despre tine... despre mine... despre noi in general. Eu..? Sa ma prezint: sunt un gand, o foaie si un pix. Tu..? Incantata sa te cunosc: esti o sursa de inspiratie, esti o iluzie, esti un vis sau poate chiar motivul pentru care imi astern gandul pe o foaie cu un pix.

Asa este: dincolo de noi, dincolo de chipul nostru suntem mai mult decat aratam. Dincolo de noi suntem chiar noi: niste marionete la teatrul pentru copii, modelate cu vise, iluzii, slabiciuni, sentimente.

Sa iti spun un secret: nu multi stiu, dar ochii sunt cei care ne dau de gol cel mai des. E ca si cum eu as spune: "Nu e adevarat!", dar ei spun "Ba da, este adevarat!". Si ce crezi? De cele mai multe ori au dreptate... pentru ca ei sunt oglinda sufletelor noastre.

Suntem propriile noastre marionete. Ne lasam condusi de ceea ce simtim, de ceea ce ne dorim... de propriile slabiciuni. O slabiciune, te poate face sa zambesti atunci cand ar trebui sa tratezi cu indiferenta. O dorinta te poate determina sa o iei pe o cale gresita. Un sentiment... poate deveni iubire.

Dar surpriza: tot noi suntem si atunci cand ii facem pe ceilalti sa sufere, atunci cand regretam, atunci cand... realizam ca timpul nu poate fi dat inapoi. Suntem predestinati greselii. Toti pasim stramb la un moment dat cu sau fara intentie. Si tot noi avem puterea de a ierta, de a ne detasa, de a zambi in continuare.

Suntem noi si doar atat!